

Cei mai bogaţi rectori: salarii mici la catedră, averi totale impresionante
Autor: Viorica Ana Chişu
Publicat: 20 Octombrie 2009
Vizionari: 21793;
Reformarea învăţământului a dat greş, dar universităţile publice sunt tot mai profitabile. Cel puţin aşa reiese din declaraţiile de avere ale rectorilor şi ale celorlalţi membri din consiliile de conducere academică.
Averile rectorilor, atât cât au fost afişate pe site-urile universităţilor de stat, sunt impresionante. Nu prin veniturile salariale propriu-zise, cât prin patrimoniul imobiliar şi diversitatea conturilor bancare. Majoritatea rectorilor plătiţi de la buget
au cumpărat sau şi-au construit câteva case în ultimul deceniu şi au achiziţionat terenuri intravilane, agricole păşuni sau fâneţe.
Anul trecut, 13 rectori dintre cei 43 care au afişat declaraţiile de avere au câştigat între 85.000 euro şi 50.000 euro, numai din activitatea de conducere. Mulţi şi-au dublat sau chiar triplat veniturile cuvenite funcţiei de bază din plata cu ora, dar mai ales din aşa-zisa activitate de „cercetare“. Adică din proiectele naţionale sau internaţionale, în care au avut un cuvânt greu de spus. Doar ei le aprobă!
Citind declaraţiile de avere, nu poţi să nu te întrebi când are timp un rector să desfăşoare atâtea activităţi, pe lângă cea de bază: să publice lucrări, să ţină ore suplimentare, să se implice în proiecte de cercetare ştiinţifică, să facă parte din comisii de admitere, de licenţă, de masterat, doctorat, de evaluatori sau cenzori, din consilii administrative, să ofere consultanţă şi să deţină diverse funcţii publice.
Cine are carte are parte
Rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Craiova, Adrian Săftoiu, a câştigat anul trecut 40.617 lei din funcţia de bază şi 102.631 lei din cercetare. Lizica Mihuţ, de la Universitatea „Aurel Vlaicu“ din Arad, a luat 86.066 lei salariu de bază şi plata cu ora, iar veniturile de la master şi din proiecte au însumat 147.373 lei. Radu Ioan Munteanu, rector la Universitatea Tehnică din Cluj, a avut un salariu, cu tot cu sporuri, de 83.360 lei. Din cercetare a mai câştigat 40.302 lei. De la cursurile plătite cu ora a luat 14.863 lei, de la cele postuniversitare 10.586 lei, iar de la comisiile pentru doctorate, 13.450 lei. Dacă apreciem că media onorariului pentru participarea la o comisie de doctorat este de 350 lei, rectorul a fost implicat în câte două pe lună, străbătând toată ţara: Bucureşti, Timişoara, Braşov, Cluj, Iaşi. În acest timp, a mai făcut parte şi din câteva consilii de administraţie.
Şi mai solicitaţi au fost rectorii univer-sităţilor de medicină, care au desfăşurat în paralel şi activitate medicală sau de reprezentare în vânzări. Vasile Astărăstoae, de la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Iaşi, este şi director la Institutul de Medicină Legală, preşedinte al Colegiului Medicilor din Iaşi, dar şi la cel din Bucureşti, şi membru în comisia de arbitraj
de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. De la Universitate a primit 147.129 lei, iar din restul activităţilor a adunat încă 125.000 lei. Ion Cucui, rectorul Universităţii Valahia din Târgovişte, a avut timp anul trecut să facă parte şi din consilii de administraţie şi comisii de cenzori ale întreprinderilor private, cât şi să predea, ca profesor invitat, la Universitatea din Târgu-Jiu şi chiar la Paris.
Constantin Copotoiu a câştigat la conducerea Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu-Mureş 141.128 lei, şi alţi 160.867 lei din congresele sponsorizate de Pfizer, GSK şi din activitatea de chirurg la spitalul judeţean. O parte din bani i-au venit
de la cursurile ţinute la Pfizer, din activitatea de purtător de cuvânt al Colegiului Medicilor şi din acţiunile deţinute la un centru medical.
Unii rectori au câştigat bani şi din închirierea imobilelor. Lizica Mihuţ a achiziţionat vreo şapte apartamente, o casă de vacanţă şi o boxă de 47 mp (!), în afară de patru terenuri la Moneasa şi Miniş. Din închirieri, a câştigat 70.625 lei. Rectorul Universităţii de Arhitectură din Bucureşti are o casă, trei apartamente şi un spaţiu comercial pe str. Colţei. Din închirieri a adunat 60.800 lei. Şi Cornel Panait, rector la Universitatea Maritimă Constanţa, are două apartamente şi trei case în Constanţa, două apartamente în Bucureşti, unul la Azuga şi o casă de vacanţă la Agigea. Chiriile au adus familiei venituri de 46.888 lei.
Exemplele sunt multe şi demne de prezentat ca studii de caz pentru spiritul antreprenorial al profesorilor care conduc universităţile statului.
Cei mai bogaţi rectori din România
Gerard Jităreanu,
rector Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad“, Iaşi
Anul trecut, a câştigat 121.768 lei, ca rector, şi 192.797 lei din activitatea de cercetare, consultanţă, examinare şi management. Conturile bancare însumează 155.000 euro. Deţine două terenuri agricole şi o casă. În ianuarie 2009, a fost numit şi secretar de stat în Ministerul Educaţiei şi preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică. Deşi ordinul ministrului privind declararea averii este ferm, rectorul nu a publicat informaţiile pe site-ul universităţii pe care o conduce.
Paul Dobrescu,
rector Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, Bucureşti
Veniturile rectorului de la SNSPA sunt trecute la grămadă: 243.242 lei pentru activităţi de predare, evaluare şi cercetare, desfăşurate anul trecut. La bancă
are datorii de aproximativ 16.000 euro. Din 2001 până în 2005, a reuşit totuşi să cumpere trei terenuri intravilane în Bucureşti, Mogoşoaia şi Starchiojd, Prahova, ultimul având o suprafaţă de 4.700 mp. Şi în comuna Pantelimon a cumpărat un teren de 2.650 mp. În Bucureşti are o casă, de 75 mp şi o alta în construcţie, de 227 mp.
Ştefan Iosif Drăgulescu,
rector Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş“, Timişoara
Din activitatea didactică a câştigat 240.165 lei, la care s-au adăugat 74.094 lei, bani proveniţi din indemnizaţia de la Academia de Ştiinţe Medicale, de la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timişoara, de la cabinetul Alias, dar şi de la Parlament. Are un număr impresionant de case, denumite de locuit, de vacanţă, de sat, apartament, dar şi o păşune de 1,3 ha la Poiana Mărului şi un teren agricol la Lugoj. Contul bancar urcă la aproximativ 160.000 euro, dar însumat cu banii depozitaţi de soţie se dublează.
si in cercetare
Trimis de Iulia la 3 Ianuarie 2010 20:34:54
Un articol foarte bun! poate ar fi bine sa continuati pe acest subiect si sa aveti in vedere si cercetarea unde inseamna doar sifonarea de catre unii a banului public sau a banilor europeni in proiecte fara utilitate si fara rezultate palpabile .Iar unii directori din Institutele de Cercetare Nationala nu au nimic comun cu domeniul pe care-l conduc. Cercetati INCDS Biologica-Bucuresti, condusa de o tarancuta Sidoroff (Mateescu) Manuela, ce nu stapaneste nici biologia si nici alt domeniu. Specialista in matematica ¡!! (daca o mai cunoaste din 1972 ???) Dar palaria acestei taranci director, este prea mare pentru a conduce un astfel de Institutul National, unde sunt slava cerului specialisti in biologie si care au habar. Vedeti ce salariu are aceasta tarancuta director, parvenita, si chiar fara sa munceasca. Lucrarile ei sunt in toate domeniile de biologie!!!! (se roaga a fi introdusa la autori) si …este introdusa fiindca este Director general, aceasta habar- nam! Nu credeti? dati klic pe http://209.85.135.132/search?q=cache:tuYwgBwBrYMJ:www.fabricadebani.ro/gallery_details.aspx%3Fiid%3D-60%26gtype%3D1+sidoroff+manuela+fabrica+de+baini&cd=2&hl=ro&ct=clnk&gl=ro
Apoi pe a 17-a fotografie si vedeti balbe scoate, ce se frasuie, ce-si freaca mainile si cu-cu-ru incercand sa convinga pe ei din sala cu mainile si cu-cu-ru, dar…geaba ma!. De departe se vede ca nu stapaneste nimic din ceea ce expune si de aceea expune asa de prost cu balbe. TE-AI FACUT DE RAS MANUELOOOOOOOOO !!! DU-TE! DU-TE! SI TE DUUUUU SI LASA-I PE BIOLOGI CA NU TE SUPORTA NICIUNUL SI-I MAI FACI SI DE RAS CA SI ASA MANANCI BANII STATULUI FARA REZULTATE.
noi..ce sa mai zicem?
Trimis de rodica la 24 Octombrie 2009 19:50:10
ce va mai certati, da noi, personalul de executie - laboranti, tehnicieni, asistenti, personal administrativ, ce sa mai zicem cu salarii de mizerie?
sa fim seriosi
Trimis de andreea la 24 Octombrie 2009 13:40:33
toata lumea shtie ca universitari romani pe langa bani castigati "legal" din activitatile declarate, se mai adauga banii ceruti studentilor , un fel de mita pe care acestia sunt oligati sa o dea pentru a-si lua examenele chiar daca au invatat sau mai grav este ca multi "studenti" cu bani isi platesc diplomele .
hai sa facem adunarea... SA VA FIE RUSINE di cauza voastra invatamantul universitar romanesc nu mai are nici o valoare
!!!!
Trimis de zanshin la 22 Octombrie 2009 10:59:39
Cred ca ar mai trebui facute sapaturi. Se vor mai gasi si altii, poate chiar cu averi mai mari...Ajungem sa ne fie rusine ca traim in Romania!
sa furam cu masura
Trimis de andi la 21 Octombrie 2009 20:24:54
Chiar crede cineva ca domnii rectori fac cercetare ? Acesti domni si multi altii din invatamantul superior au gasit o cale legala sa fure bani. Si orice furt este o infractiune. Comisa de un INFRACTOR. Daca au trecut pe fisa fiscala asemenea sume, inseamna ca li se par de bun simt, caz in care au pierdut contactul cu realitatea.
Ion Rosca - ASE
Trimis de Chiar el la 21 Octombrie 2009 16:24:15
Cred ca il umfla rasul pe Rosca cand vede ca nu i-ati gasit decat banii de benzina. Pai tot ce a cumparat ASE-ul in doua mandate a cumparat de la firma lui. Ala si cu directoarea economica Crisan au primit cadou vile, si nici o achizitie publica nu s-a facut fara spaga. Rectorul vine la misto cu Matizul la servici, dar SOFERUL lui are Touareg si, vezi Doamne, il pune la dispozitia rectorului. Nu stiu care e cel mai cinstit rector, dar cel mai hot e fara concurenta Ion Rosca.
Decan,
Raileanu Vasile, ASE
• Nicolae Dardac
Trimis de Student la 21 Octombrie 2009 17:49:00
Si prorectorul Nicolae Dardac, mai nou sef la Banca Feroviara, se plimba tot in Tuareg. Se traieste bine din salariu de profesor la ASE. In buletin, nea Dardac locuieste pe Calea Mosilor, in bloc socialist. Cine sa oare poate sa ancheteze? Parchetul, Militia? Astia au teburi importante cu propriile afaceri.
Despre cercetare
Trimis de Andrei la 21 Octombrie 2009 10:53:30
NU ma surpind cifrele si asa-zisa cercetare pe care o fac acesti domni profesori . Din pacate la noi cercetarea inseamna doar sifonarea de catre unii a banului public sau a banilor europeni in proiecte fara utilitate si fara rezultate palpabile .
Cumul de pozitii
Trimis de Bugetar la 20 Octombrie 2009 23:08:41
Si rectorul de la Politehnica din Timisoara lucreaza 30 de ore pe zi: este rector, senator PNL si presedintele filialei locale Timis.
Cand are timp de toate si in plus sa tina orele la ciclul licenta si master, sa lucreze efectiv intr-un program de cercetare? O astfel de persoana foarte ocupata, chiar merita indemnizatii din toate institutiile/organizatiile
in care "activeaza"?!!! In conditii de criza, s-ar face o economie la buget, daca universitarilor parlamentari li s-ar taia salarul de profesor.
• Robu IT-istul
Trimis de Gicu Ionescu la 25 Octombrie 2009 16:27:36
Vinde nea Robu soft pentru universitati si are angajati oameni din universitatea lui. Banuti intra in conturile personale, dar oamenii sint angajati si la poli si la el la firme si lucreaza pentrru firma lui in timpul programului de la poli
SI FOSTI RECTORI AU ACEIASI
Trimis de TUDORACHE PAUL la 20 Octombrie 2009 22:37:56
Cred ca ar trebui sa luaţi in considerare si averile foştilor rectori. Este celebru in acest sens fostul rector al universitatii din Oradea MAGHIAR TEODOR care are averi considerabile, Averi pe care le stapaneste impreuna cu familia, sa nu uitam ca aici universitatea a fost TRANSFORMATĂ in afacere de familie. Deşi a inceputa o ancheta doar de ochii lumii, domnului Maghiar Teodor i se aduce frecvent pentru modul eficient in care si-a umplut buzunarele sub pretextul marilor servicii făcute oraşului Oradea, Aceasta sustinere apartine marilor < CONDUCĂTORI > al PSD-ului
felicitari
Trimis de victoria la 20 Octombrie 2009 22:37:56
Un articol foarte bun;poate ar fi bine sa continuati pe acest subiect si sa aveti in vedere si politicienii din mediul universitar; sunt unii care nu se multumesc numai cu multi bani, dar isi doresc si multa putere.De exemplu deputatul,profesorul universitar,cercetatorul, secretarul ASAS, VALERIU TABARA.Toata ziua bate televiziunile, cand e la una cand e la alta de dimineata pana seara,cand pe la parlament.Cand are timp de toate astea?Pentru el si pentru altii ca el ziua nu are tot 24 de ore?Oamenii de geniu pe care-i cunosc eu sunt modesti, discreti si sunt interesati prea putin de partea materiala a muncii lor.
inginerii...economico - financiare
Trimis de alex la 20 Octombrie 2009 20:33:19
Domnilor, o corectura legata de rectorul Univ. din Targoviste. Cred ca este unul din cei mai bogati din Ro, NUMAI CA, FIIND SECURIST, STIE CUM SA ISI ASCUNDA VENITURILE. Are nenumarate proprietati - realizate cu mafia politica PSD si securista din judet, ARE O MINTE DIABOLICA, deturneaza fondurile de la universitate in scopuri proprii sau pentru a-si castiga linistea - vezi case sau alte " cadouri " facute membrilor Curtii de Conturi, Garzii Financiare, politiei, procuraturii, oameni politici, etc. A vandut universitatea pentru interesele personale. A stiut insa mai bine ca oricare sa isi ascunda si stearga urmele. Doar este inalt functionar sub acoperire. Nici nun va puteti imagina cat de diabolic este acest om - bsi ahtiata dupa putere! "Increngaturile" sunt atat de puternice, incat "doarme " linistit...ca si Vantu
• Coruptie
Trimis de Socrate la 21 Octombrie 2009 10:08:01
Asa este! Treceti neaparat pe la Targoviste si veti vedea cat de "mici" sunt toti ceilealti din tara...
• sa-i fi crescut un creier in plus
Trimis de carutasul la 22 Octombrie 2009 17:07:57
Acest modest absolvent de economia agriculturii ca in alta parte nu putea intra poate fi caracterizat de spusele personajului Eugen de Rastignac din romanul Mos Goriot de H . Balzac : " In spatele ficarei averi se afla O CRIMA "
• corect
Trimis de ion cucui la 23 Octombrie 2009 10:59:14
ceea ce se afirma despre acest rector este adevarat: corupt, incapabil, imoral, fara valoare stiintifica, in schimb, securist de marca, comportament dictatorial, management fraudulos. Dar totul nu ramane decat la nivel descriptiv, atata vreme cat organele abilitate nun iau nicio masura. De la economist si director de IAS, IN 5 ANI a ajuns profesor uni., prorector si ulterior rector, ca ur,are va relatiilor f. bune pa care le-a avut cu foetul prorector al ASE Bucuresti. Mai mult, intre speciualistii din toate comisiile nationale, s-a creat o retea de asa maniera, incat contra unor sume fabuloase, se pot obtine doctorate si titluri stiintifice, pa baza de falsuri, plagiate, etc. A stiut sa isi apropie persoane imposrtante din toate partidele si institutiile statutlui, de asa maniera, incat orice s-ar intapla, sa cada in picioare. A fost acuzat in presa in nenumarate randuri de plagiat, impostura, deturnare de fonduri, etc. NIMIC! Nicio reactie din partea organelor abilitate. In orice moment, isi permite sa cheme la ordine toti sefii locali, de la cel al politiei pana la procuratura, Garda financiara, sefi de partide, etc. S-a inconjurat la conducerea universitatii de impostori dupa chipul si asemanarera lui, a pus in functii de conducere persoane cu studii de FF, cu rezultate stiintifice dezastruoase - pentru a se simti in lumea lui, a nu fi umilit, usor de manevrat si impreuna conduc in mod discretionar universitatea. Fura impreuna tot ce se mai poate. Veniturile din declaratia de avere nu reprezinta decat - asa cum se afirma in cazul unui alt rector, banii de benzina.,..Sa nu mai amintim de orgiile sexuale pe care le organizeaza oamenii lui pt. el si clica lui sau pentru reprezentanti de seama ai institutiilor statutlui, ARACIS, MECI, etc. Toate cele relatate sunt cunoscute. Si? Nimic. Liniste!Putina agitatie, dupa care liniste. Ceea ce ma face sa cred ca toate aceste relatari din presa nu sunt altceva decat niste atentionari din partea celor interesati, care dorec cresterea taxelor de protectie sau a altora, care doresc si ei un oscior din banii publici.
• norica
Trimis de elena la 24 Octombrie 2009 00:23:55
Poate ne spun Norica Nicolai si Antonescu - mentorul ei, cum este cu acest rector de la Targoviste, ca doar le pune pe tava niste doctorate false, cum a facut si plagiatorul de Carciumaru, fost prorector, cu Bebe Ivanovici. Sau Emil Constantinescu si Adrian Nastase, Rodica Stanoiu, etc., In loc sa termine campusul universitar inceput din 1992, acesti indivizi isi fac case, lor, copiilor, amantelor si tuturor celor care ar putea astfel sa le cumpere linistea. De ce nu cerceteaza nimeni cum si-au facut averile? Sau salariile de sute de milioane pe luna? Cum au reusit sa isi cumpere apartamente in centrul Bucurestiului cu sute de mii de euro? Au jefuit universitatea, iar bibliotecile sunt goale, profesorii isi iau salariile mizere din joi in Pasti. Sa nu mai spunem de faptul ca fura din orice: isi cumpara mobila si electronice, electrocasnice din banii universitatii si aduc la universitate obiecte uzate de acasa in locul lor, isi fac concediile pe banii universitatii, mananca numai la restaurante - valahia si Casa Domneasca tot pe banii universitatii, zilnic, achizitioneaza fictiv diferite consumabile, in fapt isi iau banii, iar in secretariate si facultati nu dau un top de hartie, toner pentru imprimante. etc.In strainatate pleaca numai ei si protejatii lor, cu translatori, deoarece habar nu au de lb straine. Si-au adus toata familia in universitate - sunt pline toate departamentele administrative numai de rude, pa care le platesc f. bine si nu fac nimic. Iata ce inseamna o universitate publica. Banii de la buget se duc pe apa sambetii si nimanui nu ii pasa. Acesta este adevarul la Targoviste si in toate universitatile de stat din Ro.
Putin respect pentru dl.rector, va rog
Trimis de Miclea Liviu la 20 Octombrie 2009 19:56:40
La politehnica din Cluj este normal ca rectorul sa castige atat fiindca el lucreaza trei zile intr-o zi! El este un geniu si trebuie respectat, ca este si membru in toate comisiile din minister. Mai rau este ca prorectori lui au mult mai multi bani decit el care este genial. Petrina fura din licitatiile de la constructii, Vlaicu apare pe toate evidentele de plata cu ora, Abrudan fura de peste tot, iar papa Abrudean falsifica contracte de cercetare.
cercetarea
Trimis de gogu la 20 Octombrie 2009 19:17:59
am lucrat la un institut de cercetare in germania unde a venit un "mare cercetator roman" director de proiecte pe bani multi si cu functii si erau invatati meserie de simpli doctoranzi de aici, iar unul mai sugubat m-a intrebat: Toti romanii sunt asa de dobitoci ca asta?
si i-am raspuns:
doar sefii cu titluri si functii multe
nu-i venea sa creada doctorandului ca respectivul e mare sef in RO
cercetarea
Trimis de gogu la 20 Octombrie 2009 19:13:33
banii veniti din cercetare se baga in buzunar fara sa se faca nimic.
pt. ca 1. nu se pricep la asa ceva
2. nu au chef de asa ceva
uitativa la publicatiile lor, ca nu conteaza nimic in lumea buna, desi banii care se papa sunt comparabili cu cei din vest la unele capitole
Iata de unde
Trimis de horea mihaltan la 20 Octombrie 2009 17:01:53
si atitudine pozitiva a romanailor fata de criza. Ca aici nu se fura si nu se bascaleste nicaieri. Economiile bazate pe furt nu pot fi lovite de crize, ata timp cat statul continua sa se imprumute. Comentariile la acest articol ar duce in alte tari la inceperea unor cercetari penale la sange. Aici azi s-a scris si maine s-a uitat, in timp ce mafiotismul oamenilor cu 7 titluri cumparate la piata va continua.
Mafia universitara
Trimis de Bulina rosie la 20 Octombrie 2009 16:07:03
De obicei proiectele respective de cercetare se sting din primele faze, se incaseaza primele doua transe din proiect, oamenii isi cumpara cite un lap/top gratuit si asta/i tot. Rezultatul sunt niste carti fara nicio utilitate practica, astea se vind direct prin anticariate, sau se distribuie gratuit colegilor. Sumele nu sunt mari dar se mai cirpesc. Automat esti obligat sa-l treci pe decan iar daca suma este foarte mare il trec la rectorat si pe rector. Cu ocazia admiterii sumele care sunt virate la rectorat pentru rectori si prorectori ajung la zeci de milioane de lei vechi, daca Garda Financiara ar face un control la universitatile mari din tara ar reyulta un dezastru. Asistentii disidenti sunt eliminati din acest sistem mafiot, nu li se dau ore suplimentare si sunt picati sistematic la examenul de promovare pentru postul de lector, post care se plateste cu zece mii de euro, care se impart intre membrii comisiei.
rusine
Trimis de nelutupam la 20 Octombrie 2009 15:29:25
ce poate fi mai mai defaimatoare decat aroganta acoperita de rusine pentru bani castigati fara munca,nu putem legitima niste oameni care se pretind de nivel academic atata timp cat gradullor de cultura este egal cu zero,iar compotamentul lor sfideaza bunul simt la nivel mondial.Asa ne trebuie frati romani!!!!!!!!!!!!!!!!!!!Asta meritam daca avem in frunte prestidigitatori sau mai bine zis circari!!!!!!!!1
am lucrat in acest sistem si iata cum este
Trimis de oana la 20 Octombrie 2009 15:28:54
in "cercetare" s-au bagat foarte multi bani in ultimii ani. Dar totul este pe hartie! Nimic concret, doar tone de hartii, poate si un website micut in care sunt numai vorbe goale. Am lucrat un an in UPB la un centru de cercetare. Pentru o singura faza a unui proiect care chipurile avea 4 faze, centrul a incasat 90 000 lei, adica 20 000 euro. Pentru a 2-a faza, peste 100 000 lei. Eu am primit vreo 400 si ceva ron / luna, timp de vreo 4 luni, desi in total fazele respective se intindeau pe vreun an. Din banii astia, oamenii si-au luat echipamente - misto, dar problema e k nu avea cine sa le foloseasca, studentii nu veneau sa lucreze 20 ore pe sapt pt 400 ron / luna. Asa ca stateau de obicei nefolosite. Decontau curentul, telefonul, bagau alti oameni de prin centru pe proiect, care de fapt nu aveau nici o treaba, si uite asa aproape 200 000 lei si tot ce s-a facut au fost hartii. A, si mai e o faza: echipamentele se pot achizitiona doar de la anumite firme agreate de UPB. Asa ca se ajungea sa se plateasca 8000 lei pe un laptop asus care nu era nici macar 3000 lei intr-un magazin normal. Putini profesori chiar fac cercetare, FOARTE putini. Pentru ca nu au cu cine! Datorita legilor idioate, nu pot sa plateasca un student cu mai mult de 500 lei / luna, si putinii studenti buni care vin si chiar fac chestii misto, cum termina facultatea, cum "zboara" pe meleaguri straine unde fac cercetare adevarata la doctorat pe 2000 euro. Banii astia intra in buzunarele firmelor capusa si acesti "rectori" sunt niste hoti, au pierdut contactul cu stiinta, dar au oamenii lor care se ocupa de hartii si facturi.
Pana in 2008 erau zeci de proiecte numai la UPB, cu tot felul de titluri pompoase, si cand colo, nimic nimic decat hartii si birocratie, nimic concret pt k banii intra in buzunarele "sefilor de proiect" si nu in buzunarele celor care fac cercetare - studentii, sau asistentii tineri, care sunt platiti absolut mizerabil!
• adiilie81@gmail.com
Trimis de Sf Ilie la 20 Octombrie 2009 18:49:04
Oana, asta este experienta ta. Cred ca esti destul de matura sa realizezi ca datorita cazului in care ai nimerit tu nu poti sa tragi concluzia ca finantarea cercetarii in general este un lucru rau. Vorbim despre un sistem in care fara sa investesti nu poti avea rezultate. Proiectele de acum ofereau finantare la nivel european, dar cereau si rezultate la nivel european, brevete, numar de articole ISI. Daca nu se vad acele rezultate la finalul proiectelor, teoretic acele colective s-au sinucis, au supt bani de la buget 2-3 ani, dupa care se auto-elimina, pentru ca la alte concursuri de proiecte nu vor mai avea nicio sansa. Alternativa pe care o oferi tu nu este viabila. Sa nu investim deloc in cercetare, si sa devenim "sclavii" intelectuali ai restului lumii care investeste?
univ bacau
Trimis de mihai la 20 Octombrie 2009 15:26:54
Ati uitat de Univ Bacau, unde doar decanii castiga asa...putin de aceea nici nu isi trec veniturile in declaratiile de avere (Stiinte economice si Litere), iar rectorul cu 65000 de euro pe an recunoscuti in declaratie ce sa mai vorbim ca si-a mai completat declaratia pe anul trecut cu pixul dupa 4 luni de la afisare!!!! Cine se sesizeaza??!
• lipsa de respect fata de familia rectorului politi
Trimis de gabriel la 21 Noiembrie 2009 11:17:45
aiuitat sa treci si declaratia sotiei rectorului administrator sef la facultatea unde salasluieste rectorul agrar Nedeff, care e in subordinea economica directa rectorului si care are salariul la maximum (curata afacere familiara nu nepotism)
INVATAMINT
Trimis de ALEX la 20 Octombrie 2009 15:26:12
problema invatamintului este grava,se scot nonvalori si chiar analfabeti cu diplome de licenta
• salarii universitare !!
Trimis de ionelcoroiu2009 la 20 Octombrie 2009 17:23:13
nu asta ar fi problema daca cel putin universitatile noastre ( macar una ) ar fi cotata in top 500. Univ.Babes din cluj este cotata la 600+.Asa ca nu este prost cel care cere bani ci cel care da !! Sa traiti bineeeeeeeeeeeeeeee !
exact!
Trimis de gushpi la 20 Octombrie 2009 15:24:38
-cursurile tinute de asistenti
-lucrari de laborator sunt intocmite astfel incat sa ajute proiectul de cercetare al boss-ului
-tot ce tine de tehnoredactare executa o "tanti"
Abramburica
Trimis de Abramburoiu la 20 Octombrie 2009 15:24:24
Ce subiect misto.
Se pare ca Politehnica Bucuresti e super corecta. Abramburica care a fost si ministresa si decan (desi nu e voie) e o sfanta.
Pulea obiectivtate dragi jurnalisti.
• Lamuriri suplimentare
Trimis de Redactia Capital la 20 Octombrie 2009 19:29:01
Spatiul redactional nu a permis cuprinderea multor informatii lamuritoare. In articol se precizeaza ca au fost luate in considerare doar universitatile pe al caror site au fost publicate declaratiile de avere. Daca va duceti pe site-ul Politehnicii din Bucuresti, veti constata ca rector apare Adrian Alexandru Badea. Acesta nu are nicio declaratie de avere. Ecaterina Andronescu avea declaratia de avere, la data redactarii articolului, afisata pe site-ul ministerului invatamantului. Nu a fost luata in discutie, pentru ca nu figura la Politehnica, in calitate de rector. Ceilalti membri din conducerea academica a Universitatii Politehnica au trecut in dreptul veniturilor „conform fisei fiscale”. Aceeasi situatie se intalneste si la alte universitati la care apar declaratiile de avere, dar sunt lipsite de continut, ceea ce dovedeste intentia de „ocolire” a dispozitiilor legale. Intrebarea fireasca este de ce persoanele abilitate sa supravegheze transparenta si corectitudinea declaratiilor nu au luat nicio masura timp de un an de zile?
veniti la sibiu
Trimis de mimi la 20 Octombrie 2009 15:14:43
va rugam sa faceti o ancheta la universitatea sibiu sa vedeti ce bani are rectoru si decani si acoliti lo sef de caredra
• umc
Trimis de carmina la 20 Octombrie 2009 15:26:11
ce bine ar fi sa faceti si o ancheta la umc constanta. V-ati cruci ce bani se invart astia. 100 de lei restanta, bani incasati de umc, daca n-ai promovat 2 credite din anul I si 5 din anul 3, la nr.se stie, esti trecut in an suplimentar, sfidan toate regulamentele si mai dai 1000 de lei. Ai uite asa pornesti in viata...
• esti mic prietene
Trimis de OVIDIUS la 20 Octombrie 2009 18:10:03
sumele astea sunt de cand lupul era catel...crede-ma. Se da cam 2500 de "coco" pentru o restanta, mai ales daca iti permite promovarea....
Rector - univ. Tehnica cluj
Trimis de Mircea la 20 Octombrie 2009 15:01:03
Cu rectorul de univ. Tehnica cluj (Radu Munteanu) am avut in 5 ani 2 cursuri la care nu l-am vazut niciodata pentru ca fiul dansului, care la varsta destul de frageda (30 si un pic de ani) este profesor univ. (e baiat destept si poate merita), a tinut toate cursurile si seminariile.
• Credeam ca numai noi
Trimis de Ghio la 20 Octombrie 2009 19:58:46
Colega credeam ca numai noi nu am facut orele din orar. La examen ne-a trecut pe toti k nu se complica. I-a trecut si pe cei care nu au fost deloc pe la scoala. Asta nu se complica sa faca scoala: banii conteaza.
Ion Gh. Rosca - Rector la ASE
Trimis de Student la 20 Octombrie 2009 14:46:37
A spune ca Ion Gh. Rosca ar trebui dat pe mana anchetatorilor este o joaca pentru el. Se aude ca vrea sa fie si ministru cat de curand. Un talhar ca asta e greu sa pateasca ceva. Cine sa-l ancheteze, cine sa-l condamne, in tara asta? N-are cine!
• Rosca
Trimis de Sorinel la 20 Octombrie 2009 22:39:22
Este vorba cumva de Rosca din Sibiu ???
• Ion Gh. Rosca
Trimis de Student la 21 Octombrie 2009 17:45:36
Nu stiu de unde se trage Ion Gh. Rosca, rectorul de la ASE. S-ar putea sa fie cel din Sibiu. Spuneti despre cel din Sibiu, sa putem sa-l identificam.
• Ion Gh. Rosca - rector la ASE
Trimis de student la 13 Ianuarie 2010 18:27:44
Ion Gh. Rosca se trage din jud. Valcea, de unde este si Mugurel Constantin Isarescu.
averi
Trimis de catalin la 20 Octombrie 2009 14:23:38
In sfirsit cineva face un articol despre averile din invatamint ..... bravo.... ultima smecherie dela UPg ploiesti este plata parcarii in campus unde pina acuma era gratuita.... casa fie siguri ca nu te exchivezi si sa parchezi prin alte parti apropiate au facut inpreuna cu Adpp sa aiba o masina de ridicat masini ... curios ca acei bani nu sunt incasati direct de universitate ci sunt incasati de paznicii facultatii pe o firma particulara..... din cite stiu parcarile au fost facute din fondul universitatii
• parcarile
Trimis de coco la 20 Octombrie 2009 22:10:23
Locurile de parcare la UPG nu mai sunt gratuite de cativa ani. Profesorii platesc trimestrial pentru talonul de parcare iar studentii, in limita locurilor disponibile, pe loc, la portar, contra unei chitante. Nu este nimic nou!
felicitari pentru articol
Trimis de anda la 20 Octombrie 2009 14:04:28
Bravo ! Bine ca lumea se ia doar de salariile magistratilor. Poate aflam si care sunt spagile pentru examene si licenta.
• Spune doar unde
Trimis de fost student....acum vreo 10 ani la 20 Octombrie 2009 18:15:28
...in curand ar trebui ca cineva sa editeze un ghid pentru asa ceva. Iar ghidul sa cuprinda urmatoarele: "taxa" la admitere (nu cea pe care o stim toti, evident), "taxa" pentru dosar, "taxa" pentru locurile in camin, "taxa" pentru parcare, "taxa" pentru examen, "taxa" pentru prima restanta, "taxa" pentru a doua restanta, "taxa" pentru diferitele module - precum modulul psihopedagogic, asta daca te tenteaza ideea de a deveni profesor pe specialitatea studiata, "taxa" pentru licenta si tot asa....
au luat bani degeba
Trimis de lucian la 20 Octombrie 2009 14:04:23
va spun eu care-i treaba. orele le fac asistentii si preparatorii - ei nu trec niciodata sa tina un curs - in comisiile de doctorat pur si simplu dorm, ma mir ca vanghelie nu are doctorat, cat despre proiecte de cercetare... ei sunt doar cu numele...proiectul il fac cativa studenti si profesori la inceput de cariera. cat despre consilii de administratie hahahaha
• Vanghelie
Trimis de Gigi la 20 Octombrie 2009 14:44:49
O sa "ara" si Vanghelie, cat de curand... Numai sa ajunga mai bine la ciolan...
Nu e chiar asa de speriat
Trimis de din invatamant la 20 Octombrie 2009 13:55:55
Indemnizatia de doctorat este de 10 milioane, asa ca e doar un doctorat la 2 saptamani pentru dl Radu Munteanu. Indemnizatia de conducere este procent din salariul unui profesor cu cea mai mare vechime. Poate ajunge si la 4500 lei/luna. Si nu e usor sa ajungi acolo in fruntea universitatii si nici sa o conduci. Daca omul face parte dintr-atatea comisii si are atatea functii inseamna ca e valoros
Impartind suma de 85.000 la 12 rezulta 7800 de euro pe luna. Comparand cu salarii din vest nu e exagerat. Exagerat este ca patronii din Romania dau salarii mizerabile ca sa castige ei cat mai mult. Daca unul din angajati a prins cheag, il schimba, ca sa mentina salariile pe minim.
Un director de proiect de cercetare, conform legii poate ridica pana la 4800 de euro pe luna din proiect, iar tariful orar este dupa calificare. De regula e nevoie de mai multe proiecte ca sa ajungi la suma asta. Dar nu uitati ca nu e chiar asa usor sa obtii un proiect prin competitie, iar munca de cercetare nu e chiar omparabila cu a unui vanzator la tejghea sau cu a unui ospatar.
• Bani buni, profesionisti mai putin...
Trimis de SoogieBoogie la 20 Octombrie 2009 14:28:49
De acord cu cifrele, dar pt suma asta universitatea respectiva ar trebui sa creeze absolventi care sa fie competitivi pe piata locurilor de munca, nu numai din Romania, ci si din vest, daca acestia doresc sa imigreze. Numai ca invatamantul universitar romanesc nu creaza valori, ci creaza masa, numai asa, de amorul artei. In acest context, VENITURILE RECTORILOR SI PROFESORILOR NU SE JUSTIFICA!!! Sa le fie rusine (unora, nu la toti) pentru lipsa de interes pt studenti de care dau dovada. Universitatea a devenit o afacere personala pt multi...
• Serios??
Trimis de Andreea la 20 Octombrie 2009 15:52:40
Ce profesori iau 8000 Euroi pe luna in Vest?In invatamant doar cei mai vechi si mai titrati (cu o lista lunga de articole si lucrari publicate in jurnale serioase) poate sa ajunga la salariul asta (incluzand si ceva functii)... Tinand cont de calitatea si mai ales rezultatul acestor proiecte de cercetare, ca sa nu mai amintesc munca in sine depusa de acesti rectori (vezi ASE)..nici macar 800 Euroi nu merita. In invatamant ca si in orice alt domeniu in Ro lipseste cu desarvarsire accountability si its enforcement...Din pacate!
• auzi
Trimis de profu la 20 Octombrie 2009 18:02:36
cu salariu ala de profesor rector de 8000 de euro se platesc 20 de salarii de asistent si lector ... asa ca lasa comparatia cu vestul. acolo nu unii au ff multi bani si alti deloc.
• prietene.....
Trimis de aiurea .... la 20 Octombrie 2009 18:19:35
lucrez in cercetare in Romanica .... cunosc foarte multa palmasi care isi rup creierii pentru un suplimet de 400 lei pe luna la salariul lor mizer de 800 lei pe luna in timp ce directorii nostri, fara sa faca NIMIC au cele mai mari salarii din proiect, chiar si 4000 lei pe luna.....!!!! Scutiti-ne! Eu unul am prins smecheria si mi-am dat demisia din echipa de proiect...
• @boogiewoogie
Trimis de prof la 21 Octombrie 2009 08:09:33
Unele facultati din UTCN chiar dau absolventi competitivi. Vezi AC, Telecomunicatii, Arhitectura. Ciudat e ca aceste facultati sunt si profitabile, fiind cu un buget excedentar. Rectorul nu este cadru didactic la nici una din aceste facultati.
• @profu
Trimis de SoogieBoogie la 22 Octombrie 2009 02:10:04
Ma refeream in principal la cei peste 1500 de studenti pe an la ZI (daca nu si mai multi, cel putin atatia erau inscrisi si cam tot atatia absolventi) din cadrul facultatilor cu profil economic (sa luam FEEA din Iasi ca exemplu)...ma indoiesc ca toti cei 1500 isi gasesc un loc de munca dupa absolvire IN DOMENIU...in schimb li se percepe taxa toti anii de studiu (comparabila cu cea de la univ din vest). Ce primesc acesti absolventi in schimb? Nici macar o pregatire decenta...dar se cheama ca rectorii acelor universitati sunt buni manageri...nu conteaza ca inveti in niste sali ultra moderne daca ceea ce inveti e de acu 30 de ani. La arhi, AC o fi altfel, poate ca numarul studentilor inscrisi e mai mic.
Cumpar doctorat
Trimis de Director la 20 Octombrie 2009 13:49:17
Ore cati directori ramasi pe post dupa '89 au obtinut doctoratul?
Pana in o jumatate de milion?
Cat costa un doctorat fabricat la comanda?
Oare cati militieni au terminat dreptul la privat?
Vreau si eu sa cumpar un doctorat, cat mai este kilogramul?.
• La stat sau la particular?
Trimis de e buna ... la 20 Octombrie 2009 18:22:15
sumele sunt mai mari la stat (ca vorba aia..."e prestanta dom'le ca e de stat) şi se invart cam la 15 - 18 000 RON, la particular rar sar de 15 000.
• Taxa la zi
Trimis de Doctor Atu la 21 Octombrie 2009 21:23:40
Pretul kilogramului de doctorat se calculeaza astfel. Se ia taxa de intarziere pe an si se inmulteste cu doi. Aceasta e suma pe care o plateste doctorandul care nu a cotizat financiar sau prin munca "vole-untara" la indurumator. Prin comparatie costul unei vacante pentru indurumator este cu circa 10% mai mic decat taxa anuala de intarziere. Concluzia este simpla: Circa 10 milioane ROL pentru o saptamana cel putin concediu platit de doctorand indudrumatorului si se rezolva. Acesta e un pret mic. Vedeti in actele aprobate de senate cum se taxeaza doctoru-andu care intarzie predarea tezei. Doctoru Andu
Ma bucur
Trimis de Mihaela la 20 Octombrie 2009 12:21:33
Sincer ma bucur ca mai castiga bani si intelectualii. Nu sunt sume comparabile cu ale lui Becali sau Patriciu (nici vorba!) dar e bine ca in tara asta se mai poate castiga si cu mintea. Si mai lasati-o moarta toti astia care n-aveti alta treaba decat cum sa omorati capra vecinului !
• trainerii unde ii clasificam?
Trimis de Radix la 20 Octombrie 2009 12:38:35
Trainerii din sectorul privat NU iau spaga si muncesc pe valori: cinste, corectitudine, ordine, devotament. Daca ii intrebi insa pe profii din universitati iti vor spune ca sunt... nepregatiti.
• pt ma bucur al Mihaelei
Trimis de nico la 20 Octombrie 2009 13:54:45
chiar crezi ca acesti rectori/ conducatori de institutii de invatamant au castigat cinstit acesti bani???? esti naiva. eu sunt din ca in ce mai alarmata de situatia din tara. toti tinerii sunt studenti sau masteranzi cu note maxime, iar realitatea e alta si se confrunta si se vor confrunta cu ea. acum btin diplome dar majoritatea fara cunostintele necesare.
• @nico
Trimis de Mihaela la 20 Octombrie 2009 14:24:16
Sigur ca sunt si unii incorecti, dar nici nu trebuie sa-i bagam in aceeasi oala pe toti. Peste tot sunt si uscaturi din pacate. Dar si oameni cinstiti, din fericire.
• gerard jitareanu
Trimis de eu, interesat de capra vecinului la 24 Octombrie 2009 08:52:24
cucoana, aceasta capra isi umfla buzunarele, strigind peste tot ca este criza, ca nu are bani de materiale pentru laboratoare- si asta intr-o facultate de medicina veterinara- tinind asistentii, conferentiarii pe salarii de mizerii. Capra nu stie ca acesti oameni au : facultate, masterate, doctorate si singura diferenta dintre ei este activitatea de conducere a caprei ( de fapt hai sa-i spunem mai corect tap). Cit despre personalul de executie din cadrul facultatii, sa stea sanatosi pe salarii pina in 1000 ron( ATENTIE PRINTRE EI SUNT SI OAMENI CU STUDII SUPERIOARE DE SCURTA DURATA ale caror studii nu vrea sa le recunoasca sefa de la personal gilea elena). Iar acest tap se numeste GERARD JITAREANU.
Sa ii impuscam
Trimis de Analfabetul la 20 Octombrie 2009 11:38:43
Hai sa ii impuscam pe toti sa ramana doar analfabetii. Ca profesorii iau spagi se stie , dar de la cine iau spagi ? In general de la cei care nu stiu nici sa scrie dar au bani . Studentii cu adevarat merituosi nu dau spaga nimanui, de acestia profesorii chiar se feresc pentru0ca mai devreme sau mai tarziu le vor lua locul.
• De acord, mai Analfabetule!!!
Trimis de SoogieBoogie la 20 Octombrie 2009 14:38:14
Nu numai ca le e frica, dar daca esti plecat in afara si vrei sa vii cu niste idei inovatoare, incep rectorii si profesorii sa urle la tine, sa te faca cu oua si cu otet, si sa te simti ca ultimul om. In timp ce ei sunt o echipa de plagiatori decrepiti, care nu au nici o viziune asupra invatamantului si cercetarii, nu se pricep sa atraga studenti pt disciplinele lor sau macar sa-i aduca la nivelul sa poata obtine un post in domeniu dupa absolvire. Dar violenta si amenintarile le au la indemana, ca asa au fost educati la securitate. Putini sunt cei dezinteresati si care isi fac meseria cu placere. Numai ca acestia sunt platiti mediocru, ca deh, sunt numai lectori sau asistenti...dar daca au conducere de doctorat, unii decrepiti cu titluri mai mari, au impresia ca sunt dumnezeul stiintei. Iar ei sunt de fapt nulitati care nu se alineza cu standardele internationale.
securisti...
Trimis de Cristi la 20 Octombrie 2009 11:21:36
Pai au luat si ei exemplul de la politicieni gen nastase, androneasca, oprescu, etc care sunt sau erau si parlamentari, si decani, si sefi de spitale, si prim ministri, si ministri, si cercetatori, si descoperitori, si aia masi... Se intreaba lumea cum de statul este dator vandut iar coducatori din administartie care au fost in poziti de conducere super bogati, si mai au si tupeu sa faca greve sa-si ceara drepturi. Nici elena a lui nea nicu nu a avut atat nesimtire, cei care aveau patru clase pe vremea comunistilor erau mai destepti decat doctoranti spagari din ziua de azi.
• Fi obiectiv
Trimis de Mai Cristi la 20 Octombrie 2009 11:34:24
Stii ca toti guvernantii PDL sunt si parlamentari si iau salar si de la guvern si din parlament , ca sa nu spun de afacerile in care sunt implicati ?
hotii
Trimis de sorin la 20 Octombrie 2009 11:17:25
nu poti face un proiect, dacă nu implici conducerile facultătilor
Castigurile afisate
Trimis de Jemnea Tudor la 20 Octombrie 2009 10:53:28
nici macar nu sunt asa de mari - ca rectori si profesori universitari. Faptul ca este vizat in special rectorul de la Universitatea de Agronomie din Iasi - mi se pare caracteristic PDL-istilor...Stiti oare ca acest RECTOR a RECONDITIONAT si MODERNIZAT aceasta UNIVERSITATE ? Este justificat din plin si salariul si fondurile consumate...Dar ce facem cu securistii din PDL care au devalizat Banca de Comert Exterior si nu au facut NIMIC pentru ROMANIA ? Sau cei care varsa in buzunare FONDURI pentru asa zisa "cercetare de piata" sau alte gaselnite si banii se duc direct in CONTURILE LOR din STRINATATE ?
• prof univ
Trimis de Enache la 20 Octombrie 2009 11:15:20
Incercati sa aflati si cate carti sau articole au publicat in revistele de specialitate din Vest. Majoritatea lucrarilor sunt aparute in tara sau prin Rep. Moldova. Au ajuns acolo nu pentru ca au chemare fata de stiinta ci pentru banii care curg necontrolat de la buget. Intrebare. De ce oare am avut in acesti 20 de ani doar universitari in conducerea guvernului, cata vreme sau dovediti toti incapabili?
• cand a fost devalizata Bancorex mai desteptule?
Trimis de alex la 20 Octombrie 2009 12:32:46
esti stupid, si mai si dezinformazi... BANCOREX, a fost devalizata pe vremea FSNului lui Iliescu, cand la conducerea bancii era Muresan. La acea vreme presedintele tarii era Iliescu, prim ministru Vacaroiu, iar din PDL nu era nimeni in conducere... Mai rasfirati baieti...
Invatamantul romanesc
Trimis de Roman la 20 Octombrie 2009 10:41:52
Din pacate si invatamantul romanesc este in aceeasi cloaca su intrega societate ! Ceea ce este mai grav estw faptul ca acesti iresponsabili formeaza " profesionisti" si ar trebui sa formeze si constiinte.
Cei vinovati ar trebui trasi la raspundere. Dar de cine ?
Daca privesti la majoritate celor pe care ii formeaza acesti " profesori", te ingrozesti: sunt total nepregatiti profesional, au o atitudine deplorabila in relatiile interumane, se comporta grobian, multi dintre ei nu stiu bine nici limba romana.
JALNIC !!!
Dezinformare
Trimis de Vasile Ialomiteanu la 20 Octombrie 2009 10:24:01
De ce dezinformati? Faptul ca un profesor castiga un proiect ar trebui sa ne bucure. Sunt proiecte intenationale, diverse granturi, ce sunt castigate nu numai de profesorii romani ci si de cei din Ungaria, Franta sau de unde or mai fi. O alta problema e ca aceste contracte nu intra in buzunarele profesorilor. Exista reguli stricte: atatia bani merg pe echipamente, pe deplasari, pe materiale, pe salarii. Un profesor universitar trebuie sa participe la conferinte internationale. De unde sa isi ia banii? Ca de la facultate nu primeste nimic.
Cat despre calitatea "studentilor", aici noi suntem de vina si nu profesorii atata timp cat alergam dupa o diploma la Spiru Haret si la Hiperion(sau cum se scrie). Cat despre angajarea la patroni, acestia nici nu se uita ce facultate ai terminat. Esti o cunostinta - esti angajat. Poti avea 10 doctorate ca nu te angajeaza nimeni.
• mds@mdszxyj.ro
Trimis de mds la 20 Octombrie 2009 13:09:58
In mediul privat nu prea mai e asa.Intr-adevar diplomele nu prea conteaza,dar asta pentru ca absolventii ies total nepregatiti de pe bancile facultatilor, in marea lor majoritate. Or diploma de absolvire ramane doar un petic de hartie daca nu e insotita de competenta!Mi se pare ca au un rol determinant profesorii, mai putin studentii,dar daca alearga in toata lumea si scriu atat de multe articole si carti cand sa mai aiba timp sa invete, sa modeleze? Chiar e bizar de ce se chinuie acesti oameni sa se "instruiasca" daca nu mai au timp sau chef sa isi faca meseria
"Banul"... si nimic altceva!
Trimis de Mircea B. la 20 Octombrie 2009 10:11:10
Profesorii nu mai sunt de mult ce-au fost odata. Nivelul invatamantului este sub orice critica. Vreau sa va spun ca, cunosc cativa studenti si absolventi de facultati care nu stiu sa scrie bine (sau deloc) romaneste. Cum pot sa iasa absolventi?! Cum pot acesti profesori care se cred mari universitari sa-i lase sa absolve?! Raspus: Simplu, datorita spagilor pe care le primesc l Au niste salarii imense acesti profesori care se cred mari universitari. Si ei scot absolventi care nu stiu sa scrie corect romaneste, decum sa stie ceva din facultatea ce-au absolvit-o. Dar mai grav e faptul ca datorita acestor profesori promotori de non-valori, absolventii lor vor ocupa, tot prin spagi, diverse functii importante din sistemul public. In sistemul privat n-au nicio sansa, decat dac sunt fii de patron! Rusine, salarii mari, rezultate foarte proaste! Asa s-a reformat invatamantul in tara asta, cu studenti pe banda rulanta.
• nu fi asa sigur
Trimis de din invatamant la 20 Octombrie 2009 14:23:50
Cred ca generalizezi prea usor. Nu invatamantul si profesorii nu mai sunt ca alta data, doar calitatea copiilor si studentilor. Incepand cu clasa I toata lumea alearga sa dea copiii la o scoala buna si apoi din calasa a 5-a sa mearga la un liceu bun. Copiii, inca de pe bancile scolii primare, sunt angrenati intr-un maraton de invatare a matematicii si limbii romane, cu concursuri si paraconcursuri, incat saracii ajung sa urasca scoala. Ajung in gimnaziu, unde nu mai au de ce sa invete pentru ca nu mai e nevoie de admitere. Bacul se trece la gramada, si uite asa, copiii ajung la facultate unde nu stiu nici macar cat fac 2+2. SI ce sa-i inveti? Buna cuviinta, sau aritmeica de clasa I? Educatia se face acasa in familie. Dar daca familia e plecata in Italia sau Spania, cine sa-i educe? Nu va mirati ca am ajuns in stadiul asta? Referitor la faptul ca toti sau aproape toti termina facultatea: ministerul acorda fondurile pe student, nu pe cati profesori sunt necesari. Daca nu-i treci, nu ai studenti. Daca nu ai studenti, nu ai salar. Dar si asa slabi cum sunt, tot sunt mai buni pentru societate decat cei care nu continua studiile. Nu cred ca sunt trecuti pentru spaga. In plus ei vin formati din scoala in arta copiatului, care dublata de metodele moderne, dau rezultate foarte bune: 12 examene trecute in 2 saptamani. In concluzie, parerea mea e ca se greseste de jos, de la clasa I, si chiar mai de jos, de acasa. Cati parinti mai stau de capul copilului sa-si faca lectiile? Toata lumea vrea sa scoata supergenii, si nu scot decat niste submediocritati. Mai bine s-ar face scoala la nivel mediocru, ca sa obtinem ceva. Copilul trebuie sa aiba timp sa-si fixeze cunostintele, nu sa faca sisteme de ecuatii din clasa a 3-a, si sa neglijam latura sa umana. Mai devereme sau mai tarziu va incepe sa urasca scoala! Si rezultatele se vor vedea peste vreo 20 de ani cand un doctor te va opera de stomac pentru o boala la inima sau cand un pod se va darama sub tine din cauza ca a fost calculat prost. D-lor politicieni cu studii la Spiru Haret, ganditi-va. S-ar putea ca dvs sa fiti cei operati sau cei care cadeti cu podul. Chiar daca invatamantul nu poate trage heblul, nu poate opri trenurile, nu poate inchide robinerul sau stopa procesele in instante, totusi el este cel care asigura, pe termen lung mersul unei tari.
• INCURCA-I DRACE
Trimis de ANAXIMEDE la 20 Octombrie 2009 14:58:15
CAINELE MOARE DE DRUM LUNG SI PROSTUL MOARE INTOTDEAUNA DE GRIJA CELORLALTI ! NU VA MAI FACETI PROBLEME CU RECTORII ORI CU CERCETATORII. PROBABIL CA AU INVATAT SI STIU MULT MAI MULTE DECAT UN JUDECATOR DE PROVINCIE, CARUIA-I SCRIE HOTARARILE (SENTINTELE) GREFIERUL ANALFABET ORI INFATUAT SAU DISTRAT SI CARE PRIN "COPY-PAST" UITA SA MODIFICE DATELE PROBLEMELOR SUPUSE JUDECATII, RESPECTIV NUMARUL DE DOSAR, DATA, PARTILE IN PROCES, etc., UN ASTFEL DE GREFIER CU STUDII UNIVERSITARE ABSOLVITE "LA COMPACT" CASTIGAND PE AN APROAPE CAT UN RECTOR UNIVERSITAR SI FARA SA-SI FI SACRIFICAT PREA MULT TIMP ORI BANI. ASTFEL DE GREFIERI AU FACUT FACULTATEA IN TIMPUL SERVICIULUI, PENTRU CA ASA AU HOTARAT GUVERNANTII NOSTRI SI TOT ASA AU APROBAT PARLAMENTARII NOSTRI. ACUM, INSA, AJUNGAND LA FUNDUL SACULUI SI ROZANDU-L CHIAR SI PE ACESTA - PRECUM SOARECII DIN BANC, AU INCEPUT SA SE MANANCE INTRE EI. INCURCA-I DRACE CAT POTI DE TARE !!!
• AVETI MILA CU PROSTII !!!
Trimis de ANAXIMEDE la 20 Octombrie 2009 15:24:15
CINE VREA SA INVETE...INVATA IN ORICE CONDITII !!! PROFESORUL NU POATE BAGA CU POLONICUL STIINTA IN CAPUL PROSTULUI. CA ATARE, UN PROST CU BANI, DAR FARA MINTE, FARA CULTURA SI FARA DE BUN SIMT, POATE DOAR SA CLEVETEASCA SI SA BARFEASCA (de cele mai multe ori conform educatiei sale primite de la mama lui ce l-a facut) SI SUB NICI O FORMA NU POATE APRECIA STIINTA LA JUSTA EI VALOARE, PENTRU CA TOATE VALORILE ACESTUIA SUNT LIMITATE. DE ACEEA NU MA MIRA DELOC O ASTFEL DE APRECIERE A STIINTEI DE CATRE UN PROST. PROSTULUI NU-I POTI CERE MAI MULT DECAT STIE EL. TREBUIE SA AVEM MILA FATA DE PROSTI !!!
si ce ati vrea?
Trimis de Ov la 20 Octombrie 2009 09:39:03
De ce constituie o crima faptul ca acesti oameni au acumulat niste sume de bani? Le-au acumulat cumva ilegal? Daca da, atunci sa fie acuzati.
Pana la urma cat ati vrea castige un profesor universitar? 800 ron? In afara tarii castiga mult mai mult. Si daca ei nu sunt capabili sa isi gestioneze bunurile, atunci inseamna ca suntem pierduti...
• Nu ai inteles nimic
Trimis de Dan I la 20 Octombrie 2009 10:36:52
Problema nu e ca au acumulat bani ci ca i-au acumulat "muncind" cate 40 de ore pe zi! Un exemplu concret e cel al lui Gheorghe Rosca de la ASE care cica munceste de rupe, e implicat in tot felul de cercetari si nustiuce dar el de fapt are niste firme de care "se ocupa" de genul firmelor-capusa care sug bani de la stat. Daca incearca vreun student sa-si ceara drepturile si cere audienta cu "domnul rector", e prompt informat ca acesta are "treaba" si nu e "momentan" la ASE. Nu e "momentan" niciodata! Normal, omu' are afaceri de rulat, bani de incasat etc. "Mizeria" de 50000 pe an e pe buna dreptate maruntis pentru el ca sa se mai "deranjeze" sa-si faca si datoria de rector, ce mama-masii!
• rasplata
Trimis de Bogdan la 20 Octombrie 2009 11:43:04
rectorii de la universitatile de care vorbesti tu au rezultate...ce rezultate au universitatile noastre. Ca peste tot se arunca banii in buzunarele smecherilor.
• Iasule', Iasule' mindra cetate!
Trimis de un roman la 24 Octombrie 2009 09:07:24
Ba, da prost mai esti. Pai toti oamenii astia tocmai se intreaba cite ore are o zi de rector de poate sa tina si cursuri, sa fie si in comisii de tot felul, evaluatori, basca cercetare, toate astea cu bani grei, din care s-ar putea plati cel putin 20-30 de amariti angajati pe mosiile lor ( caci asta este facultatea in rominica)...iar tu.....ding, ding....de fapt nu cred ca Esti ***, da esti un MARE, MARE SMECHER. Smechere, nu vei lua cu tine in mormint banii astia, iar dupa modul cum ii cistigi ( furi practic de la oamanii de linga tine care ar putea avea un salariu mai mare daca nu ai fi tu sau altul ca tine) degeaba ii vei lasa mostenire. Se vor risipi ca fumul. Pentru ca sunt bani furati. Traiasca INSTITUTUL AGRONOMIC DIN IASI.
traiasca pcr-ul
Trimis de pyt la 20 Octombrie 2009 09:28:26
astea sunt doar cifre informative, sa nu credeti ca asta e tot ce au. numai ca de ce sa declare s+a stie toti de fapt ce corupti sunt
Vai saraci !!!!
Trimis de Iordache la 20 Octombrie 2009 09:07:50
I-au umflat bine contul in banca d.lui Dragulescu si studenti greci care erau destui la Timisoara,prosti gramada dar cu diploma de doctor in buzunar,cu examenele toate platite.
Exista o mafie de acordare a proiectelor. Nu verif
Trimis de Tanase, rector la DNA la 20 Octombrie 2009 09:07:35
Intrebarea "Cand au timp sa faca toate activitatile" da raspunsul la modul cum sug din banii statului. Profesorii nu au salarii mari, dar cercetarea le aduce la unii sume considerabile, fara sa faca cercetare. Apar 2 intrebari:
1. Cum s-au dat proiectele de cercetare? De ex. la categoria "IDEI", proiectele care reprezentau o idee au fost respinse. S-au facut o adevarata mafie a proiectelor.
2.Nu verifica nimeni rezultatele obtinute. Asa se face ca cu rectori milionari universitatile din Romania sunt prost clasate.
Arad - Doamna Rector
Trimis de Gicu Ionescu la 20 Octombrie 2009 08:30:17
Va ia mama-dracului daca va mai legati de doamna rector, profesor universitar doctor LIZUCA MARIUCA MIUTA
• ARAD
Trimis de Anton Anton la 6 Ianuarie 2010 08:44:55
Nu o chiama LIZUCA. I se spune IMPARATEASA ! Pai nu e corect ? Daca dintro profesoara de Sicula a ajuns mare jmechera !
Acolo sunt banii (sporul de 50%) pentru profesori.
Trimis de Nicu la 20 Octombrie 2009 08:19:26
Un sfat ! Profesorii ar trebui sa faca mitinguri nu in fata ministerului educatiei , ci la sediul acestor "capuse" nesatule. Ei sunt cei care din umbra sug si devalizeaza mare parte din bugetul educatiei. Care cercetare ? Cate brevete de inventii au iesit din banii de cercetare insusiti de rectori ? Profesori trezitiva pana nu e prea tarziu.
• pt nicu
Trimis de popescu vasile la 20 Octombrie 2009 09:12:52
si capusele astea nu ar trebui totusi trase de urechi de cineva de prin minister? legile sunt facute in asa fel incat uite ca nu ai ce sa le faci. cine a permis asa posibilitati legale de frauda? abramburica, ca de... are si ea parte de ciolan, doar dupa ce a sarit din schema la minister s-a intors frumos la functia de rector. de ce este permis si nu este considerat conflict de interese sa fii si in functia de ministru al invatamantului si sa iti pastrezi si functia de rector. si pana la urma nici cu politehnica nu mi-e rusine. profesorii fac greve iar ei isi trag aula de 5 mil de euro
dati si restul
Trimis de vox la 20 Octombrie 2009 08:12:04
ati uitat spiru haret, bioterra, romino-americana, tg jiu, tirgoviste, oradea, baia mare,etc, rectori, sotii, copii,decani.
• La Univ Bacau asa putin castiga doar decanii
Trimis de Mihai la 20 Octombrie 2009 09:22:45
Ati uitat de Univ Bacau, unde doar decanii castiga asa...putin de aceea nici nu isi trec veniturile in declaratiile de avere (Stiinte economice si Litere), iar rectorul cu 65000 de euro pe an recunoscuti in declaratie ce sa mai vorbim ca si-a mai completat declaratia pe anul trecut cu pixul dupa 4 luni de la afisare!!!! Cine se sesizeaza??!
• mincinosi cit ii mai rabda dumnezeu
Trimis de mara la 20 Octombrie 2009 09:24:58
vinovat este ministerul care le trimite banii fara sa verifice nimic.statele de functii sunt supra incarcate iar disciplinele sunt optionale ,iar studenti nu frecventeaza cursurile. in univ. de stat profesori adevarati sunt foarte putini. in rest din bani publici si care nu se verifica de nimeni se fura in draci.control din minister si curte de conturi -pisici sunt ademeniti cu cadouri si odraslele lor cu note mari si iesiri cu burse din tara sau renovat case . mergeti in universitati si verificati facurile fiscale de mii de euro si vedeti daca si exista obiectele de pe factura orbilordin minister dar si ei isi iau ciolanu.
• rusine
Trimis de anda la 20 Octombrie 2009 13:52:41
Ne este tot mai rusine ca traim in tara asta! Haideti in mediul privat (altul decat universitati care vand diplome) sa vedeti cum se castiga acesti bani sau daca ii poti castiga cinstit. Sau, poate absolventii pe care voi ii instruiti sunt la fel de capabili ca voi si ei pot ceea ce altii nu pot.





