Capital.ro Experienta in slujba ta.
Curs valutar
4.0801
EUR
2.9817
USD
4.559
GBP
2.95
CAD
2.7456
AUD
107.6611
XAU
Sondaj
Sunteţi de acord cu legalizarea învăţământului la domiciliu?
Convertor valutar
Data: 18 Martie 2010
Arhiva
L
M
M
J
V
S
D
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
31
 
 
 
 
L
M
M
J
V
S
D
 
 
 
 
 
 
 
România în faţa recesiunii

România în faţa recesiunii

Autor: Ionuţ Popescu
Publicat: 14 Ianuarie 2009
Vizionari: 9298;

Cred că vom avea scădere economică în toate cele patru trimestre ale acestui an şi că prognoza cea mai optimistă ar putea fi creştere zero.

E aproape oficial: momentul zero de la care pleacă noul guvern este egal cu un minus de vreo şapte miliarde de euro. Adică deficitul bugetar lăsat de fostul guvern în 2008. Deficit care nu cuprinde nicio promisiune electorală, nici salarii mărite cu 50% la profesori, nici indemnizaţii pentru mame; minusul de şapte miliarde este comis strict doar prin deciziile fostului guvern. Aici nu e vorba de interpretări, ci doar de cifre! Cu atât s-a cheltuit mai mult decât s-a încasat în 2008, într-un an în care creşterea economică a fost de opt procente, an în care nu am construit autostrăzi şi nu am atras bani europeni. Dezmăţul bugetar a fost pregătit din 2006, când s-a renunţat la ideea de a mai avea un acord cu FMI. De-atunci a început petrecerea. Acum, trebuie să achităm factura, în cel mai prost moment posibil: la începutul unei crize căreia nu-i vedem marginile. Noul guvern trebuie să întocmească un alt buget. Ministerul Finanţelor merge pe mâna Comisiei de Prognoză şi ia în calcul la întocmirea bugetului o creştere economică de 3,5% în acest an. Opinia mea este că e o greşeală enormă: aplicând un anumit model prin extrapolarea datelor din ultimele „n“ trimestre, obţinem astfel de prognoze călduţe.

Realitatea e alta: pur şi simplu, ce s-a întâmplat până în septembrie 2008 nu mai are nicio relevanţă pentru perioada de după; e cu totul alt film! O creştere economică nerealistă luată în calcul la întocmirea bugetului înseamnă să mizezi pe venituri care nu vor veni niciodată şi, implicit, un deficit în creştere.

Creditarea a ajuns în noiembrie să fie un sfert din cât era cu un an în urmă, cererile pentru autorizaţii de construcţie scad şi ele dramatic, mai toate companiile se gândesc la concedieri şi restrângeri de producţie, şi noi mizăm pe o creştere a PIB de peste trei procente.

Apar studii care prognozează, pentru prima oară după Al Doilea Război Mondial, o scădere globală a economiei. Până acum, economia planetară a crescut în fiecare an; se găsea mereu câte o zonă care prelua rolul de locomotivă. În acest an se pare că nu va mai fi aşa; cu excepţia României, zice Comisia de Prognoză! Personal, cred că vom avea scădere economică în toate cele patru trimestre ale acestui an şi că prognoza cea mai optimistă ar putea fi creştere zero (dar foarte greu de atins). Banca Naţională pare să se pregătească de ceea ce este mai rău, chiar dacă nu declară acest lucru. Scăderea creditării în proporţiile pe care le aminteam nu este considerată o tragedie şi a decis să nu reducă rezervele minime obligatorii: păstrează acest cartuş pentru vremuri şi mai grele!

Aşadar, ne aşteaptă un an foarte greu. Avem de plătit două facturi: pentru ceea ce am cheltuit noi fără discernământ până acum şi pentru criza internaţională. Creşterea economică nu este un dat, o obligaţie, nu vine ca lumina soarelui dimineaţa. România va afla acest an cum este când economia scade...

Alte articole despre: actualitatea


Comentarii cititori (41)
Nume:*
Subiect:*
Comentariu:*
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
Asteapta, se incarca...

Acum sa va vedem

Trimis de Moromete la 19 Ianuarie 2009 19:43:22

Ionut, esti LAMENTABIL . Voi, PD-ii ati promis inconstient si disperanti ceea ce PNL-ul stia ca nu se poate. Practic ati furat voturi, ati furat partide, distrugeti tot. Plecati de buna voie ca vin vremuri cand nu stiu in ce gaurica veti fugi. Nu sunteti apti. Pastreaza si citeste peste 4 luni.

Raspunde

Ce te-ar recomanda?

Trimis de Vali la 19 Ianuarie 2009 08:08:01

Citesc, cu stupoare, ca vei deveni consilier pe probleme economice al unui premier. In conditiile actuale, de criza mondiala. Intrebare: ce anume te-ar recomanda pt. o asemenea functie? Nu am auzit sa fi scris ceva tratate economice, sa fi condus nu stiu ce mare firma, sa fie efectuat cercetare in vreun domeniu, nu am auzit nimic. Inafara speculatiilor bursiere si acest ziar, tu ai mai auzit ceva in plus despre tine? Ehe, daca ceea ce scrii pri ziarul asta l-a dat pe spate pe Boc in asa hal incat sa te faca si consilire, e groasa rau de tot.

Raspunde

criza

Trimis de fane la 18 Ianuarie 2009 11:04:24

am urmarit ultimile dumneavoastra aparitii pe teme economice,sunt penibile punct

Raspunde

crashhhhhhhhh

Trimis de RADU MARIN la 18 Ianuarie 2009 02:21:11

Rumänien weisen hohe kurzfristige Auslandskredite auf,
die sie bald refinanzieren müssen. Aber auch in Zentraleuropa kriselt
es gewaltig,

Raspunde

• Ma bucur ca va fi criza.

Trimis de raul antonescu la 18 Ianuarie 2009 23:49:20

Si ce veti impozita bijutierii, manelistii, viloaiele de lux, masinile cu motoare mari, veti opri aceasta mare hotie numita casa de asig. de sanatate(unde se fura prin feed back miliarde de euro prin hirtii fictive cu laboratoare ,cabinete dentare, farmacii), veti desfiinta preamultele univ. de stat, spitale de stat, institutii locale si centrale de stat, servicii secrete de stat, televiziuni de stat???De aceea ma bucur ca va fi criza. Doar ea sa ne reseteze gandirea, institutiile, sistemul aglomerat, birocrat, corupt..de STAT.

(in)consecventa

Trimis de AristotelCostel la 17 Ianuarie 2009 21:08:41

D-le Popescu, nici acum, cand trendul apocaliptic s-a intersectat cu spiritul dumneavoastra analitic, nu remarc vreo aluzie la cauza aterizarii fortate a economiei Romaniei.

Raspunde

• costelus

Trimis de eu la 19 Ianuarie 2009 12:54:32

economia romaneasca nu a decolat niciodata ,tot ce a facut a fost sa se lase tarata de constructii iar iluzia decolarii a fost cauzata de aplaudele suporterilor si ceva bani din sponsorizarile bancare.Facand agitatie alti sponsori au pariat prost si acum nu mai stiu pe unde sa mai scoata camesa rupta si murdara

Dormiti linistiti, BNR vegheaza!

Trimis de Alin la 16 Ianuarie 2009 23:57:52

Si pe langa asta, BNR vrea sa "revigoreze piata imobiliara in primavara" sau cai verzi pe pereti. De ce? Am scris aici motivul ://think.rentacar10.eu/dormiti-linistiti-bnr-vegheaza/

Tks.

Raspunde

Leul greu

Trimis de Constantin Romeo Rada la 16 Ianuarie 2009 15:53:18

Domnule Ionut Popescu,
Va citesc in Capital si vizionez emisiunile tv in care apareti cu mult interes. Imi tin economiile (nu prea multe) in lei la banca cu o dobanda de 14,50% (cont de economii la vedere). Credeti ca alesii nostri isi vor mai bate joc de economiile noastre si de data aceasta? Spun asta intrucat detin (inca) 4 carnete CEC de cate 5.000 lei vechi fiecare (depusi intre anii 1989-1991), toate valorand putin peste 22.000 lei vechi toate (cu tot cu dobanda) si ar fi a doua teapa pe care as lua-o de la statul roman.
Daca se va intampla asta, in viata mea nu voi mai tine economiile in lei.
Multumesc!
PS Intrucat sunt abonat si inscris pe site, numarul meu de telefon il gasiti in cazul in care doriti sa ma contactati.

Raspunde

uf...

Trimis de viorel P la 16 Ianuarie 2009 11:24:16

Cine se intinde doar cat e plapuma atunci cand in casa sunt 26 grade C? Am vazut cu totii la fostul ministru ,, Vrajan'' o dorinta nebuna de a angaja cheltuieli bugetare pe tot anul 2008, dar cu precadere in semestrul II mizand pe o ,, balaie'' sanatoasa si a *** de productiva, chiar daca stia sigur ca nu-i asa. Dar si mojicii politicieni din ,, opozitia '' de atunci PSD-isti si PD-isti, parca nu au stat cu mainile-n san nu? Colegul dvs. dl Postelnicu vad ca-i supeoptimist in comparatie cu dvs…. Ingrijorarea vine de la BNR , vad ca nu a coborat nici dobanda de referinta nici rezerva minima. Dar tot de la BNR - dl Isarescu spunea ca ,, voi sprijinii guvernul sa obtina o minima crestere economica''. Minima ??? 0,5% , 3,5%....... Uite d-le Popescu va arunc o mingie la fileu . dvs puteti sa sustineti aceasta chestie, desigur daca o credeti a fii plauzibila. Taxa de prima imatriculare – hulita de o natie si sustinuta de un grup mic…mic… dar al *** de influent. D.p.d.v. al incasarilor bugetare aceasta taxa are un impact relativ mic in ansamblu bugetar, nu raspunde interesului national major de a sustine producatorii interni ( corelat cu angajamentele luate prin Tratatul de aderare) , mai degraba sprijina importatorii. Importatori care prin activitatea lor contribuie intr-un procent cosiderabil la adancirea deficitului de cont curent. Eliminarea totala a acestei taxe si adoptarea principiului ,, poluatorul plateste’’ . Avand in vedere ca pretul pe baril continua scaderea se poate include in pretul carburantului la pompa o suma fixa reprezentand ,, taxa poluare’’. In felul acesta lovim 2 iepuri … nu 3 dintr-o lovitura – 1 Incasarile bugetare vor creste in mod considerabil , 2 adevaratii poluatori vor platii atat cat poluiaza, 3 baietii de baieti din industria petroliera vor fi nevoiti sa adapteze pretul carburantului functie de adevaratele costuri, nu …..chiar 5 -6 iepuri – importatorii de fiare noi vor trebui sa renunte la marjele nesimtite de adaos sa regandeasca strategia de vanzari sa promoveze un management competitive , se vor reduce importurile de masini noi si de aici si diminuarea presiunii pe contul current – ( desigur va creste importurile de auto folosit – dar nu spectaculos )…Acum si samsarii pot fi ,, fiscalizati’’ Masura ar trebui insotita si de altele accesorii … 1. Programul Rabla sa aloce ptr. Dacia un nr. mai mare de unitati – ( asta se poate face usor prin conditiile de participare la program) 2. Unitatile bugetare sa achizitioneze Dacia - sa se emita un act normativ prin care se impune achizitionarea de catre unitatile bugetare indiferent de modul de finantare a unor autoturisme care sa raspunda unor anumite caracteristici – tipic DACIA… Acum ptr. a departaja masinile pe norme de poluare se impune instituirea unei masuri … poate la Registrul Auto – taxa 200 Euro ptr. euro II - 100 E ptr. Euro III etc ma rog … ce spuneti aveti curaj sa va puneti cu ursul APIA- Importuri?

Raspunde

• uf...

Trimis de Ionut Popescu la 16 Ianuarie 2009 16:34:08

da

are dreptate

Trimis de make21 la 16 Ianuarie 2009 00:14:32

Un articol f realist, bugetarii si pensionarii inca viseaza cai verzi pe pereti.

Raspunde

Nimic

Trimis de Tristan Tzara la 15 Ianuarie 2009 20:33:48

Nu vreau sa fie o poezie , doar o meditatie personala.

Eu nu sunt Roman

Nu sunt intelectual precum Basescu
Nu sunt educat precum Becali
Nu sunt blond precum Vanghelie
Nici obiectiv precum Ionut Popescu

Nu sunt pupindos-ist ca Liiceanu
Nu sunt constipat ca Patapievici
Nu sunt slugarnic precum Boc
Nici razgandean ca Stolojan

Nu sunt bogat precum Patriciu
Nu dorm in pat cu Leana Udrea
Nu stiu unde este Golden-Blitz
Nici pensionar de stat nu sunt

Nu beau wiskey ca Basescu
Nu sparg pahare ca Becali
Nu ascult zilnic doar manele
Iar fotbalu-mi provoaca greata

Daca nu seaman cu niciunul
Parintii mei sunt vinovati
Si daca ar trai acuma
I-as intreba ce naiba sunt ?

Raspunde

• Raspunsul parintilor

Trimis de Icsulescu la 16 Ianuarie 2009 20:21:10

Esti canadian provenit din Romania!

procent scadere economica

Trimis de Alt Andrei la 15 Ianuarie 2009 13:24:37

Cu toata stima domnule Popescu, desi nu sunt economist, va garantez ca anul asta scaderea economica va fi de minim 10%. Si nu numai la noi in tara, ci in toata Europa. Mai vorbim prin toamna.
Pensionarii, profesorii si toti bugetarii sa inteleaga un lucru: asa cum salariile au tot crescut in ultimii ani tot asa pot sa si scada. De exemplul cu 20..40%.

Raspunde

criza

Trimis de andrei la 15 Ianuarie 2009 11:01:44

domnule popescu, va citesc cu placere de fiecare data. in acest articol dvs vorbiti de recesiune. care isi face simtita prezenta din zi in zi mai puternic. eu cred ca vom avea de-a face cu ceva mult mai grav. o putem numi depresiune, criza etc. vizunea unei cresteri a pib-ului , fie ea si de 1% nu de 3,5 % nu o pot numi optimista. eu cred ca este total gresita. ireala. absolut nici un domeniu economic nu poate conduce la o crestere in acest an. daca dvs stiti unul, spuneti-mi.
putem vorbi doar de modul de stopare a scaderii economice. care scadere va fi in acest an, dupa parerea mea de minim 10%. somaj, inflatie , lipsa investitiilor, lipsa creditarii . insecuritate sociala, greve. saracie.

Raspunde

• Domnule Andrei,

Trimis de ionut popescu la 15 Ianuarie 2009 11:48:33

Si eu cred ca va fi foarte rau si ca inca nu sunt destui oameni care sa constientizeze acest fapt; de aceea am scris acest text. Cred,totusi,ca dvs sunteti excesiv de pesimist: "minim 10%" scadere economica , ziceti ? Eu sper ca nu va fi chiar atat de rau !

• realitatea

Trimis de decebal la 17 Ianuarie 2009 12:20:31

Sunt din Galati. Realitatea economica a orasului e cam urmatoarea: Arcelor Mittal e cu furnalele calde nu produce fonta sau otel; A renuntat la firmele private ce efectuau servicii pe platforma (posibili someri) face tot cu oamenii proprii. 400 oameni s-au autodisponibilizat restul angajatilor prin rotatie 5-10 zile/luna somaj tehnic. Damen termina comenzile prin martie si apoi sta. Ca si alte orase monoindustriale fara cei doi colosi suntem in galeata. Scadere cu 10% in unele locuri va fi cu mai mult de 50%. Sectoarele care merg sunt cele ce consuma resurse nu cele care produc.

Domnul Ionut Popescu

Trimis de Vasile Popescu la 14 Ianuarie 2009 23:16:11

Domnule Ionut Popescu , am citit si am recitit articolele dvs. din ultimul an , toate. In nici unul nu am gasit o prviziune cat de mica despre criza economica "declansata" in noiembrie decembrie 2008. Deficitul bugetar s-a "creat" in ultimile luni cand incasarile la buget au scazut intr-un ritm pe care l-ati sesizat si dvs. Acum ma intreb : Daca un specialist ca dvs. nu a prevazut criza aceasta atunci dece aveti pretentia ca un guvern "incompetent" , care totusi a realizat o crestere de 9 % a PIB, sa prevada acest lucru ? Totusi acest guvern incompetent a sesizat inaintea dvs. si a altora aceasta criza dovada a fost refuzul de a pune in practica legea majorarii salariilor profesorilor , care daca era pusa in practica la 1 octombrie asa cum vroiau colegii dvs. de parlament si partid , unde ar fi dus deficitul bugetar ? Si mai am o intrebare : daca in 2009 nu se va realiza o crestere economica sau chiar o scadere tot Tariceanu va fi vinovat ? Va intreb ca un alegator care spera ca se va prezenta vreodata la alegeri sa aleaga un om competent, dumneavoastra ce ati face astazi daca ati fi prim ministru ? ar fi foarte important pentru mine ca simplu cetatean care inca mai tine la tara lui. Daca nu raspundeti promit sa nu mai citesc revista CAPITAL decat dupa ce plecati dvs. de la aceasta.

Raspunde

• !!!

Trimis de ionut popescu la 15 Ianuarie 2009 01:06:40

V-am scris un raspuns foarte lung si,din neatentie,l-am pierdut ! Daca veti putea sa-mi comunicati un numar de telefon (sa-l lasati la secretariatul redactiei) promit sa va sun. Imi pare tare rau ca am pierdut raspunsul !

• Re: Domnul Ionut Popescu

Trimis de Eduard - Gabriel Munteanu la 15 Ianuarie 2009 12:51:52

Criza nu s-a declansat la noi in tara. Insa chiar si asa, putini economisti au atentionat dinainte cu privire la criza. Totusi este greu sa te opui public politicilor dezastroase ale guvernelor, politici care au creat deficite masive, mai ales in vremuri in care o astfel de criza nu era considerata o consecinta probabila de catre opinia publica. Toata lumea avea incredere ca aceasta crestere economica va continua, crestere nu era bazata pe nimic. Luati ca exemplu SUA, unde toti credeau si inca cred ca deficitele masive datorate razboiului si pomenilor sunt un lucru benefic si ca bugetul este un sac fara fund. Toate lucrurile se termina candva, iar cand afacerile se sprijina numai pe politici monetare trezirea la realitate este dura.

• Pt Dl Vasile Popescu

Trimis de Ursul Panda la 15 Ianuarie 2009 14:29:30

Va sustin in tot ce a-ti punctat si discutat! Va rog in consecinta sa ii mai reamintiti Dl Popescu cum stau lucrurile cu cei dintre cei initiati in ale economiei si previziunile lor. Numai daca suntem mai multi care le vom da pareri despre ceea ce scriu si sustin ne va fi mai usor sa ii facem pe ei sa fie mai buni.

• Domnule Ionut

Trimis de Vasile Popescu la 15 Ianuarie 2009 15:54:39

Domnule Ionut Popescu , imi pare rau ca ati pierdut raspunsul cel lung , probabil l-ati scris printre dinti , cum se spune, dar eu sunt multumit de raspunsul acesta scurt, am vazut si ora la care l-ati scris si asta ma face sa cred ca nu aveti somn si de aceea sunt convins ca aveti scenarii posibile privind evolutia economiei noastre in anul curent. Aveti cuvantul meu ca astept acest scenariu si il inramez ca sa ma uit zilnic la el, asta din respect sincer pentru dvs. Sunt oarecum dezamagit de Guvernarea trecuta nu a stralucit dar daca nu venea criza cu consecintele ei pe care le simtim astazi si incasarile la buget ar fi fost OK,, deficitul bugetar ar fi fost OK doar autostrazile erau la pamant . De ce natia asata a noastra isi consuma energiile criticand trecutul ? Apropos am incercat sa va transmit si numarul de telefon dar chiar acum suna si cred ca sunteti dumneavoastra asa ca nu il mai transmit,

• Pix!

Trimis de John Romano la 19 Ianuarie 2009 18:05:09

Ii doare pe toti drept in pix!!! Ionut Popescu scrie si el sa mai ia niste bani ... dar sunt amatori. SITUATIA E GROASA RAU DE TOT!!! Boc e afon pe economie si daca merge pe mana lui Base' au dat-o in bara pt ca Base' e mai pe dinafara ... Numai daca Boc il asculta ORBESTE pe Isarescu avem ceva sanse sa scapam mai ieftin ... Altfel, pe Base' nu il intereseaza decat sa fie reales ... dar daca va fi nasol va pierde cu brio in fata cuiva respectabil din PSD ... si asta pt ca la alegeri in toamna vor veni 15% din oameni ... ASA CA LASATI-O MAI MOALE CU CHEFURILE PE LA MUNTE SI PUNETI-VA PE TREABA!!!

• crestere cu cintec

Trimis de vlad44 la 20 Ianuarie 2009 20:45:30

Dle Popescu crestere ca a lui Tari pardon tariceanu cu deficite record,triplarea datoriei Romaniei mai bine sa ne lipsim.Best regards

o explicatie a crizei

Trimis de jean la 14 Ianuarie 2009 22:32:36

Intr-un satuc de campie, a venit un investitor american , insotit de
asistentul lui. A batut la prima usa intalnita si i-a spus
proprietarului:
- Uite, eu sunt colectionar de broscute. Daca imi aduci o broscuta, am
sa iti dau pe ea 10 euro.
Taranul a fugit repede in padurea din spatele casei si a luat o
broscuta. I-a dat-o investitorului, si-a luat cei 10 euro si le-a spus
vecinilor despre ce afacere a facut. A doua zi, fiecare taran s-a dus la
investitor cu cate o broscuta, pe care a vandut-o cu 10 euro.

Dupa cateva zile, investitorul le-a spus satenilor:
- Vad ca afacerea merge. De azi, pentru fiecare broscuta am sa va
platesc cate 20 de euro.
Taranii au dat fuga in padure, au cules broscute si le-au predat pentru
20 de euro/bucata, investitorului.

Dupa alte cateva zile, acesta s-a intors in SUA presat de afacerile de
acolo, lasandu-l pe asistentul lui sa vina cu broscutele dupa cel mult o
saptamana.
Inainte de a pleca, le-a spus:
- Dragii mei, sunt nevoit sa ma intorc urgent in State. Va promit insa
ca la intoarcere am sa cumpar de la voi broscutele cu 60 de euro bucata?
Si a plecat, in uralele satenilor fericiti de pleasca ce a dat peste ei.
A doua zi, asistentul investitorului a adunat satenii si le-a spus:

- Fratilor, m-am gandit la o afacere pentru voi. Seful meu se va
intoarce peste doua saptamani si va va plati cate 60 de euro/broscuta.
- Daca vreti, vi le vand eu inapoi pentru 35 de euro bucata, iar voi le
veti vinde cu 60. Profitul vostru va fi frumusel. Ce spuneti?

Satenii, s-au adunat la sfat si au decis ca o asa afacere nu mai prind
ei degraba. Au pus mana de la mana, s-au imprumutat pe la cunoscuti, pe
la banci, care pe unde a putut, si au cumparat broscutele inapoi cu 35
de euro bucata. Asistentul investitorului a luat banii, a plecat in SUA,
iar pe sateni nu i-a mai cautat nimeni, niciodata.
Au ramas cu banii dati, cu imprumuturi scumpe la banci si fara sa detina
niciun activ in plus fata de ceea ce aveau inaintea afacerii.
Aceasta este povestea crizei, pe intelesul celor care nu au deprins
cotloanele businessului bancar.

Raspunde

• Domnule Jean

Trimis de Geo Bursieru la 15 Ianuarie 2009 20:13:42

Nu stiu daca ati imaginat dvs. aceasta poveste dar este extraordinar de fidela spiritului romanesc de astazi. Astfel de investitori au invadat Romania cu sprijinul guvernantilor iar noi am cazut in capcana si i-am ajutat sa duca la perfectiune "investitiile" lor : vezi Caritas, FMI, Zepter, AmWay dar si bancile care ne-au invadat. Felicitari , ar fi bine ca si unii comentatori din CAPITAL sa surprinda atat de fin specificul romanesc .

• aceasta e povestea crizei ... in mare

Trimis de Adrian C la 18 Ianuarie 2009 07:42:30

Diferenta e totusi ca "broscutele" reale le poti inchiria si face bani cu ele si ca mai sunt si ciclice, adica o broscuta care alaltaieri a facut 20, astazi face 35 si miine a cazut a cazut la 15 caci a fugit investitorul, poimiine se va intoarce inapoi la 20 si, incet-incet, in timp va ajunge inapoi la 35. Secretul e sa stai cash flow pozitiv luna de luna cu broscutele astea si sa continue sa-ti faca bani pina se intoarce piata broscutelor inapoi ;-)

• Adrian C.

Trimis de Economist cu economii la 18 Ianuarie 2009 08:36:04

Problema este ca pana vine alt investitor pentru broscute acestea au murit si vor fi alti dornmici de afaceri cu americanii la fel de "mai putin isteti" care vor pati ca primii , si tot asa

Dlui Mihai!

Trimis de GHEORGHE PRISPA din GALATI la 14 Ianuarie 2009 16:56:45

Din pacate voi tinerii veti pierde si mai mult! Umflatii gen Ionut Popescu nu vor pierde, se vor imbogati pe saracia noastra a pensionarilor si a dvs. celor tineri. Ei acumuleaza bunuri cumparate la pret scazut si le vor vinde cu preturi mari. Acest umflat prin cota de impozitare a profitului de 16%, tot atat cat impoziteaza amarata noastra de pensie si numai putin chinuitul dvs. salariu, prin neimpozitarea profiturilor de la bursa ne da lectii. Cum a acumulat averi de miliarde de lei, trudind ca voi? UN FARSEUR!

Raspunde

• Tariceanu ar trebui tras la raspundere pt aceasta

Trimis de Arhanghelul Mihail la 14 Ianuarie 2009 18:16:04

Pentru Gheorghe din Galati: cred ca Ionut Popescu nu este cel mai potrivit exemplu pt ceea ce spuneti dumneavoastra. Din contra as spune ca este unul din cei mai buni ministri pe care i-a avut Romania. Cota unica de impozitare impusa de dansul (cu forta as putea spune) a reusit sa aduca la bugetul statului sume foarte mari. Ati uitat perioada cand fiecare angajat avea un venit minim pe cartea de munca si restul banilor ii primea la negru ? Cu siguranta 16% (impozit platit catre bugetul statului) din tot venitul REAL e mult mai mult decat 30-40% din salariul minim. Cred ca ar trebui sa va varsati naduful pe javrele care au interes sa mentina tara in haos ca sa poate fura cat mai mult, mai ales jigodiile din Parlament.

• Dlui Mihai!

Trimis de GHEORGHE PRISPA din GALATI la 14 Ianuarie 2009 20:17:49

L-am urmarit pe el si pe fosta ministreasa a muncii facand apologia "strangerii curelei" si bla...bla....Tot poporul trebuie sa intelega ca tara trece,lu lu si la la la. Niste FARSEURI! Ti se face lehamite cand ii asculti. Deputatul de Galati, Bogdan Ciuca, care plangea sa-l votam ca el nu poate sa-si priveasca mama in fata din cauza pensiei mici. Acum a luat apa-n gura. Aloo Bogdane, scuipa apa si zi ceva!

pt. d-l prispa

Trimis de mihai la 14 Ianuarie 2009 16:46:59

Dar celor de la privat care isi pierd locurile de munca (nu pierd doar 5 euro) si raman someri si au rate la banci.Nu vreau sa dau in pensionari dar daca vom continua populismul acesta desantat in vara ne platim singuri cu hartii fara valoare. da este criza. stiu veti spune sa dea statul bani. statul nu face decat sa tipareasca hartii. da unii au bani foarte multi si suntem cu totii indignati de situatie. dar economia nationala de mai bine de 40 de ani este neperformanta. Cum ati impari dumneavoastra , sau cum ati sustine o economie care are 4 milioane de oameni (atat erau inainte de criza) in companii private dar are 3 milioane de pensionari si 1,5 milioane de salariati la stat. Aceasta economie este bolnava. Daca nu se iau masuri in vara ne paste ce s-a intamplat in Bulgaria in 96. si va fi groaznic!!!

Raspunde

Dlui Ionut Popescu!

Trimis de GHEORGHE PRISPA din GALATI la 14 Ianuarie 2009 16:27:31

Ce parere aveti, despre pseudo crestere a punctului de pensie?
Ce sustineti dvs. este o crima, un genocid impotiva pensionarilor! Rusine!
.......................................
697 lei impartit la 3,8 lei pe euro=183 Euro
763 lei impartit la 4,29 lei pe euro=178 Euro
punctul de pensie scade cu 5 Euro
..................................................
pierderi pentru luna ianuarie
763-697= 66 lei
66 lei impartit la 4,29 lei pe Euro=15 Euro
pierderi estimate pentru tot anul 2009
15 euro/ianuarie + 11 luni de inmultit cu 5 euro pe luna=70 Euro/an si punct pensie
............................................
Asteptam comentariile dvs. Nu va transmit comentariile noastre ale
pensionarilor din respect fata de noi si de Dumnezeu

Raspunde

• pt. d-l Prispa

Trimis de mihai la 14 Ianuarie 2009 16:46:39

Dar celor de la privat care isi pierd locurile de munca (nu pierd doar 5 euro) si raman someri si au rate la banci.Nu vreau sa dau in pensionari dar daca vom continua populismul acesta desantat in vara ne platim singuri cu hartii fara valoare. da este criza. stiu veti spune sa dea statul bani. statul nu face decat sa tipareasca hartii. da unii au bani foarte multi si suntem cu totii indignati de situatie. dar economia nationala de mai bine de 40 de ani este neperformanta. Cum ati impari dumneavoastra , sau cum ati sustine o economie care are 4 milioane de oameni (atat erau inainte de criza) in companii private dar are 3 milioane de pensionari si 1,5 milioane de salariati la stat. Aceasta economie este bolnava. Daca nu se iau masuri in vara ne paste ce s-a intamplat in Bulgaria in 96. si va fi groaznic!!!

tratamente dureroase

Trimis de BBBB la 14 Ianuarie 2009 15:11:35

Cresterea economica a fost ca atunci cand faci dragoste cu o fata fff frumoasa o saptamana cheltuiesti tot ce ai si te crezi cel mai tare. Dupa asta afli ca e o ***, te-a parasit ca ai luat boli, si mai trebuie sa cheltuiesi si cu doctorii!!!! Acum vin tratamentele si cam doare cand faci pipi

Raspunde

Vesnicia s-a nascut la stat

Trimis de Folclor bugetar la 14 Ianuarie 2009 13:30:41

Aproximativ 1.500.000 de romani lucreaza in sistemul bugetar. 1.500.000 de oameni care in mare parte freaca menta plimbind hirtii,emailuri de ici colo. 1.500.000 care controleaza viata celor 20.000.000 . In orice institutie ,agentie sunt zeci de functionari plictisiti , plafonati asteptind o spaga , o atentie , un telefon . O idee sau intentie se pierde prin desisul de aprobari , norme de aplicare .Sutele de mii de absolventi de facultati private au invadat aceste posturi si incearca sa invete pe banii nostri ce nu au invatat in facultate. Vanghelie,Pogea,Udrea breveteaza incompetenta la virf si dau un cec in alb tuturor incompetentilor din nivelele inferioare. Criza e chiar in sistem .

Raspunde

• colo colo

Trimis de gimini la 15 Ianuarie 2009 10:24:07

Mai tari sunt aia care printeaza emailurile si apoi le plimba de colo colo. De la un sediu la altul. Caz concret in Min. Industriei (sau cum s-o numi acum).

Ce ccrestere am avut in 2008

Trimis de tovarasi la 14 Ianuarie 2009 12:59:34

Cresterea economica in 2008 e pe la 8% se zice. Scoateti din ea cresterea creditelor de consum, inflatia si cursul valutar, precum si cresterile de pret la imobiliare in prima jumatate a lui 2008. A mai ramas ceva din cei 8%, sau am intrat serios pe minus? Asta arata pe ce s-a bazat asa-zisa crestere. PIB-ul exprimat in RON va creste in 2009 doar daca se devalorizeaza puternic leul. Practic cand se vorbeste de crestere economica de 3,5% si inflatie pe la 6%, vedem ca se prognozeaza minim 2,5% scadere. Daca raportam la euro care va fi cu minim 15 mai tare decat leul fata de anul trecut, vedem ca scaderea in termen reali e de peste 10%.

Raspunde

• raspuns

Trimis de Marian la 19 Ianuarie 2009 23:40:38

cresterea economica e intotdeauna in termeni reali, fara efectele inflatiei, cursului sau chiar al prostiei

popescule,

Trimis de mr six la 14 Ianuarie 2009 10:24:38

cumpara-ti o parasuta daca n-ai una acasa

Raspunde

Editoriale
Cartea lui Bercea Mondialu’
Domnu’ Mondialu’, nu-mi împrumutaţi şi mie cartea aceea a lu’ matale? Aş ...
DusteRomania
De vreo trei ani ştim că Dacia pregăteşte lansarea unui SUV, de mai bine de un an că se va ...
Transparenţă fiscală prin «salariul complet»
Salariaţii trebuie să ştie că aproape jumătate din valoarea muncii lor nu ajunge la ei ...
Obişnuinţa de a nu vedea copacii
Pentru că suntem originali, noi românii nu vedem milioanele de mici dezastre de lângă ...
ziare