

A treia debarcare pe litoralul românesc
Autor: Ana-Maria Smădeanu
Publicat: 27 Noiembrie 2009
Vizionari: 985;
Trei dintre cei mai mari turoperatori internaţionali vor vinde, în 2010, aproximativ 9.000 de pachete turistice pentru litoralul Mării Negre. Reincluderea României în cataloagele lor înseamnă o afacere totală de 5,8 milioane de euro, conform unor estimări.
Nu mai este o noutate: sezonul din acest an a fost foarte greu pentru investitorii din turismul de pe litoral. În mare parte, pagubele înregistrate de aceştia au fost generate şi de scăderea, la nivel naţional, cu peste 15% a incoming-ului (sosirile de turişti internaţionali) faţă de primele nouă luni ale lui 2008.
În ciuda previziunilor care indică prelungirea crizei în România, mai-marii din turism asigură investitorii de pe litoral că soarele va străluci din nou pe plaja lor. La vară, România ar putea primi cu 20%-30% mai mulţi turişti străini, rezervările acestora fiind deja făcute.
Pe ce se bazează aceste calcule optimiste? În 2010, va reveni cu operaţiuni de amploare pe piaţa românească cel mai mare operator de turism din Europa, TUI, după ce în 2006 a decis să se retragă din România. „Problemele lor au ţinut, acum 3 ani, strict de calitatea produsului, de ceea ce oferea litoralul“, spune Lucia Morariu, director general al Eximtur. Revenirea TUI pe litoral poate fi considerată şi un atu de imagine. „Este mai uşor să convingi TUI să vină pentru prima oară într-o ţară decât să revină la o destinaţie la care, dintr-un motiv sau altul, a renunţat“, spune şi fostul ministru al turismului, Dan Matei Agathon, cel care a readus TUI în România, în 2002, după 17 ani de absenţă.
TUI vine cu aproape 2.000 de turişti
Revenirea TUI a costat Ministerul Turismului 100.000 de euro, bani cheltuiţi pentru includerea ofertei româneşti în cataloagele turoperatorului german. „O ţară fără TUI nu există pe harta turistică a lumii“, precizează Agathon, susţinut şi de Morariu. „Prezenţa în cataloagele marilor turoperatori, în special europeni, prezintă credibilitate şi deschide uşa şi către legături cu agenţii mai mici“. Tocmai de aceea, Ministerul Turismului s-a angajat să respecte anumite standarde TUI, cum ar fi: existenţa unei curse de avion directe Germania-Constanţa, asistenţă în marketing, menţinerea sezonului estival de la mijlocul lunii mai până pe 15 septembrie, practicarea unor tarife competitive la cazare, cât mai multe hoteluri de patru stele, oferirea de posibilităţi multiple de entertainment. „Cum aceste lucruri au fost implementate, colaborarea va începe în mai 2010“, anunţă Tim Grosse, managing director TUI pentru România.
TUI va transporta săptămânal, prin cursa directă Nürenberg-Constanţa, câte 50 de turişti, timp de 18 săptămâni, adică 900 de persoane. Altă mie de turişti va ajunge în ţară prin transfer de la Varna, respectiv pe cont
propriu, cu maşina.
„TUI se reîntoarce într-o ţară cu o diversitate naturală extraordinară. Turoperatorul îşi extinde prezenţa şi portofoliul la nivelul Mării Negre, unde în ultimii ani Bulgaria a crescut ca o importantă destinaţie de vacanţă“, declară pentru Capital
Tim Grosse. Țara vecină primeşte, anual, aproximativ 500.000 de turişti germani. „Nu cred că România va ajunge la o asemenea performanţă, dar trebuie să ştim cui ne adresăm pentru a putea creşte numărul turiştilor“, spune Julian Andrei, director general al Blue Line Travel, reprezentantul ITS în România.
Potrivit lui Grosse, turistul german care vine în România este cel care nu a cunoscut încă această ţară sau nu a mai vizitat-o de multă vreme. „Deci, este important să fie surprins într-un mod pozitiv“, adaugă oficialul.
Avantaj România: 2,25 milioane de euro
Conform estimărilor Capital, cei trei mari operatori, TUI, Dertour şi ITS, vor aduce la anul 9.000 de turişti pe litoral, fiecare turist urmând să plătească, pentru un sejur, în medie, câte 400 de euro. Practic, aceşti operatori vor vinde pachete turistice în valoare 3,6 milioane de euro. Media cheltuielilor pe care le va face un turist în timpul şederii este de minimum 250 de euro, ceea ce înseamnă că suma totală care va rămâne în România va fi de cel puţin 2,25 milioane de euro.
La anul, Dertour, care a pierdut în 2009 circa 15% din turiştii săi, va aduce 3.200 de străini, în creştere cu 30% faţă de acest an. Pe de altă parte, ITS, care s-a reîntors în România în 2003, se aşteaptă la o creştere cu 10%-20% faţă de anul acesta, când a adus doar 3.000 de turişti.
Turistul german care vine în România este cel care nu a cunoscut încă această ţară. Este important să fie surprins într-un mod pozitiv.
Tim Grosse, managind director TUI România
3,8 milioane de euro este cifra de afaceri a agenţiei locale de turism Danubius Travel, la care TUI deţine 70% din acţiuni. Anul trecut, prin intermediul turoperatorului român nu a venit
niciun turist german
Mai puţini străini
Sosirile internaţionale de turişti au fost, în anul 2009, cu 16,5% mai scăzute decât în 2008, după ce în 2007, comparativ cu 2006, acestea au înregistrat o creştere de 12,4%.
În 2002, TUI a semnat un contract prin care se angaja să aducă, în primul an, 20.000 de turişti, cifra urmând să crească anual cu câte 10.000 de turişti
1985 TUI renunţa la România pentru o perioadă de 17 ani (2002)
2006 Litoralul românesc dispare din cataloagele TUI şi Thomas Cook
2007 Neckerman nu mai promovează România în broşurile sale
2010 România revine pe harta turistică prin prezenţa în cataloagele TUI, Dertur şi ITS
destinatii turistice
Trimis de alexia la 28 Noiembrie 2009 06:25:39
poze de vacanta din toata lumea, comentarii si sugestii de la turisti. intra sa vezi locurile pe care trebuie sa le vizitezi / worldwidetourist.net
Udrea a facut mai mult decat ministrii trecuti la
Trimis de Optimistul la 27 Noiembrie 2009 23:57:31
Nu pot sa bag mana in foc ca Udrea este usa de biserica in ceea ce privesc afaceriel personale dar orice s-ar spune ca minsitru al turismului a fost mult mai reprezentativa si mai bataioasa decat toti ministrii turismului de pana acum l un loc. Sa convingi firme mari de turism sa vina inapoi intr-o locatie turistica la care a renuntat din motive bine intemeiate nu este la indemana oricui. Elena Udrea a reusit prin munca, prestanta si nu in ultimul rand un oarecare sarm. Daca lucrurile merg bine cei 9 000 de turisti straini vor deveni 30-50 000 pentru ca TUI este foarte mare detine companii nu numai in Germania ci si Danemarca, Suedia, Norvegia, Finlanda, Olanda ssamdp.
Bravo Elena si as vrea sa te vad continuand ca ministru.
• Descultii
Trimis de Josh la 28 Noiembrie 2009 12:21:13
europei suntem si daca doamna se punea pe g*e*n*u*n*c*i poate aducea mai multi turist ca la s*u*p*t speram se pricepe cat de cat




