

A fost inaugurată cea mai rapidă linie de tren din lume
Autor: Valentin Vioreanu
Publicat: 26 Decembrie 2009
Vizionari: 6439;
Cea mai rapidă linie de tren din lume a fost inaugurată astăzi. Dacă v-aţi fi aşteptat ca aceasta să se afle în Germania sau Japonia, atunci vă înşelaţi. Pentru că cei care se pot lăuda că au cel mai rapid tren dn lume sunt chinezii.
Astfel, trenul care va face legătura dintre Wuhan şi capitala provinciei Guangdong, va avea o viteză medie de nu mai puţin de 350 km/h şi face parte dintr-un proiect mai larg ale cărui lucrări au început în 2005, care prevede legarea capitalei chineze de sudul ţării.
Linia inaugurată astăzi are o lungime de 1.069 de kilometri şi va putea fi parcursă în doar 3 ore, comparativ cu intervalul de timp de 10 ore, necesar până acum pentru această rută.
Viteza maximă a unui tren care va circula pe acest traseu este de aproape 400 km/h, în condiţiile în care viteza maximă a unui tren din Germania, Franţa sau Japonia este cuprinsă între 232 şi 277 km/h.
Guvernul de la Beijing şi-a propus să mărească reţeaua feroviară de la 86.000 la 120.000 de kilometri, dintre care nu mai puţin de 12.000 vor fi pentru trenuri de mare viteză.
ce am inteles
Trimis de Dan la 28 Decembrie 2009 16:02:42
Din comentarii am inteles ca japonezii, germanii si francezii sunt creatorii de tehnologii, iar China un consumator excelent de astfel de ciudatii. Am inteles ca acelasi tren care de exemplu in Franta are o viteza medie de 232 KM/h, in China poate ajunge la o viteza de 450 KM/h. Si am inteles ca discutam despre trenuri care merg repede, chiar foarte repede. Insa, am inteles ca indiferent de tren mai importanta este calea de rulare si gasirea unei formule care sa suporte astfel de viteze. Si in Romania trenul poate sa mearga cu o viteza medie de 100 Km/h, dar nu are pe ce sa mearga, nu are linie care sa suporte viteza asta. si din calea de rulare decurg toate caci motoare avem.
Propaganda ieftina
Trimis de Lancaster la 28 Decembrie 2009 10:56:56
Pe lumea asta, trenurile adevarate (cu roti de fier pe sine de fier) cu adevarat performante sunt construite de Alstom, iar cele pe perna magnetica, de Siemens.
Tara unde sunt instalate este nerelevanta, tot Alstom detine monopolul tehnologiei respective. China isi prezinta "maretele realizari", asta e tot.
când au ...
Trimis de Toderel Adrian - Aurel la 27 Decembrie 2009 08:08:09
când au inaugurat linia aia dintre Shanghai Aeroport și Shanghai City deja s-a lăsat cu proteste că le lucrează câmpul magnetic la celule și iese cu cancer ... adică urât ...
cât despre celelalte două linii, cea de 100 km inaugurată și cea de 2000 km care e next, ce ne mirăm!? în china se va construi cel mai mult în materie de infrastructură în următorii 20-30 de ani de acum încolo ... bani au, munți de dolari care trebuie folosiți cumva, excedent la export încă au, infrastructura are destule hibe și e destul de lucru la ea, know-how gârlă dacă nu japonezii, americanii, europenii fac coadă ca să îi învețe ce și cum, mână de lucru ieftină destulă ...
în plus și un sistem comunist căciulă peste toate datele problemei ... si din cât țin eu minte toate sistemele comuniste au și au avut un apetit imens pentru băgat resurse în infrastructură, și cu țârâita în consum, acolo unde e expert de tocat resurse sistemul capitalist, chiar și ceașcă a făcut mai mult în cei 20 de ani cât a condus românia în materie de infrastructură decât sa făcut în următorii 20 de ani după ce l-am înpușcat ...
o să se construiască în draci în următorii 20-30 de ani acolo dacă vor să aibe pretenții de a se bate de la egal la egal cu SUA în materie de economie ... ce ne mirăm!?
A
Trimis de AA la 26 Decembrie 2009 19:33:05
SI ROMANII AU INAUGURAT BAUTURA CU CEL MAI MULT ALCOOL SI MANCAREA CARE TE CONSTIPA INSTANT ! LA MUNCA CA ATI AJUNS SCLAVI IN TARA SI CASA VOASTRA !
42 KM
Trimis de Andres la 26 Decembrie 2009 15:59:08
Hai sa punem si noi unul pina la Gilau.
clarificare technologie intre trenuri
Trimis de Ovi la 26 Decembrie 2009 13:50:18
MAGLEV este trenul Elektro-Magnetic intre Shanghai AEROPORT si Shanghai City cu lungime de 35km..Viteza este de approx 402 km/h maxim pe aceasta ruta..am mers cu el si este un vis..
Linia acum inaugurata de 1000km este in LICENTA TGV, technologie care dealungul anilor sa perfectionat in FRANTA cu o viteza medie de 350km/h in orarul de zi cu zi..
Nemtii au pierdut aceasta licitatia doarece ICEul lor este inca prea incet..approx 350km Vmax si approx 280km/h viteza normala..
• wow
Trimis de Stefan B. la 26 Decembrie 2009 14:33:06
Ce super, nu am mers niciodata cu linia Chineza. Maximum imi amintesc cu EuroStar-ul, 240 pe ora (in Germania ) arata indicatorul , dar a fost pe portiuni mici din ruta parcursa. Ma intrebam..cu cat se poate merge maxim in Romania? sincer, macar 1 magistrala ar trebui sa fie decenta , dupa terminarea petrolului asta va fi SINGURA cale sa aduca turisti care nu sunt milionari in Euro!
• numai cunoscatori
Trimis de daniel la 28 Decembrie 2009 03:25:00
Incetati cu povestile ,Alstom adica fabricantul TGV a castigat licitatia in China ,restul sunt povesti ,ce vedeti in imaginile din china este varianta noua a tgv-ului pe care o sa o vedeti in 2010 si in italia ,parcul tgv in franta va fi schimbat in 2012 ,adevarat ce spune un cunoscator ca viteza de 570km/h atinsa de tgv a fost un test dar TGV-ul noul model este concepul sa circule cu 430km/h in siguranta maxima in schimb creste consumul de energie deci costurile ,cu cheltuielile care le au europenii scade rentabilitatea si circula cu 370km/h interesul fiind sa castige bani nu sa bata recorduri
• o mica coretie
Trimis de dp la 28 Decembrie 2009 10:38:36
Viteza maxima a MAGLEV-ului intre aeroport si oras este de 430Km/h. In fiecare zi exista mai multe intervale de viteza. Doar 4 ore pe zi se circula cu viteza maxima (din cate imi aduc aminte dimineata intre 10-12 si dupa amiaza intre 14.30-16.30). In celelalte intervale viteza este mai mica. Eu am mers in aceasta toamna cu 431Km/h iar calatoria a durat mai putin de 6min
Romanica - land of choice...
Trimis de gigelceluratel la 26 Decembrie 2009 13:38:20
http://www.youtube.com/watch?v=NOmMgDV9bVU&feature=related
Sa moara ce-am pe casa. Ma mut in China. Macar acolo se intampla ceva
• Limba lu' rrromanica!
Trimis de Taves Bahtalo! la 28 Decembrie 2009 07:45:34
Hauliu sa fac spume la gura, daca nu te muti in China, este si mai mult de ciordit si chinoii ie prosti nu stie ei de halba-neagra! Te hasteapta parnosu' vericule! Ca daca esti smeker ca aci, in rrromanika noastra, nu incapa 6 gauri la tine in toale!
Asa da...
Trimis de Marius M la 26 Decembrie 2009 12:39:24
Cred ca de-ar afla ei ca la noi trenurile Intercity circula cu o viteza medie de 55 km/h cred ca o sa mai scada din populatia chinei, ca multi o sa crape de ras...
• si ar mai ride si de sutele de km de cale ferata
Trimis de don bazil la 26 Decembrie 2009 13:10:23
care au ruginit de cind n-au mai trecut un tren pe ele.Ex: bucuresti-Giurgiu
Prost documentat
Trimis de Fane la 26 Decembrie 2009 12:39:14
Iar aruncati diverse prost documentate. Recordul de viteza este detinut de francezi ( peste 550 km/h ) , cat despre chinezi , ei au cumparat tehnologia TGV franceza care au aplicat-o la acest proiect.
Ceea ce vedeti deci in poza este un TGV francez in China.
De asemenea comparatia vitezei medii dintr-o tara cu viteza maxima a unei singure linii chineze ( in conditiile in care restul infrastructurii chineze e la pamant ) ma face sa ma intreb cata logica are persoana care a "conceput" articolul.
Mai dati si voi afara din jurnalisti si cu bugetul ramas angajati adevarati profesionisti care petrec mai mult de 1h pe google sa faca un articol.
• pentru tine
Trimis de Nea Vasile la 26 Decembrie 2009 12:48:14
NU este un TGV, ci un maglev, produs de nemti si comandat de China. A fost si un reportaj acum 1 an pe discovery despre treaba asta.
• la multi ani!
Trimis de pentru Fane la 26 Decembrie 2009 12:49:13
Bai Fane, nu vreau sa te fac prost pentru ca maine e ziua ta. Dar hai sa-ti spun ceva! Recordul ala de 550 pe care il stii tu de la francezi, ala a fost un test. Ce au inaugurat chinezii astazi este vorba despre cel mai rapid tren din lume care circula in fiecare zi cu 400 de km/h. In Franta, un tren nu atinge nici macar 300, chiar daca tehnologia TGV a francezilor este foarte evoluata. Cat despre infrastructura chineza care e la pamant, lasa-te de bancuri dintr-astea. Intoarce-te la spritz ca e prea mult pentru tine.
• linia comerciala
Trimis de Liviu la 26 Decembrie 2009 13:36:39
este vorba de o linia comerciala cu viteza cea mai mare din lumea cu tehnologia de gen TGV, chinezii au si o linia de MGV intre aeroport si Sahnghai de 45 km cu viteza maxima de 430 km/ora. Insa sa ai linia peste 1000 de km este total altceva. Anul viitor,chinezii va inaugura o linia de tren cu viteza mare ( peste 350 km/ora) intre Shanghia si Beijing, cu lungimea peste 2000 de km.
• Corect!
Trimis de bombonel bombita la 26 Decembrie 2009 16:05:28
Trenul din poza este o copie fidela a trenurilor Nozomi N800 din Japonia (daca nu cumva poza este chiar din Japonia). Am calatorit cu aceste trenuri si pot sa va spun ca sunt formidabile. Cat despre faptul ca trenul chinezesc e cel mai rapid, explicatia e alta. In Japonia, trenurile de care va spuneam (Nozomi) pot circula cu 450-500 km/ora, insa nu o fac din cauza zgomotului pe care il produc la aceasta viteza (in special zgomotul produs de pantografe, mici "tunete" continue). Atat Japonia cat si Germania sau Franta sunt tari dens populate si tari carora le pasa de locuitorii lor. In China pe comunisti ii doare fix in cot de populatia care locuieste pe langa calea ferata, asa ca pot sa mearga cu trenurile cum vor muschii lor (tot eu am postat acest comment si pe EvZ).




