O examinare detaliată a legislației române a evidențiat faptul că directiva nu a fost transpusă în mod corect. România are la dispoziție două luni pentru a notifica Comisiei Europene măsurile luate în vederea remedierii situației; în caz contrar, Comisia poate decide să sesizeze Curtea de Justiție a UE cu privire la acest caz.

În temeiul directivei, statele membre trebuie să stabilească sau să modifice definițiile relevante, cum ar fi „taxa de trecere” sau „taxa de utilizare a infrastructurii”. Ele trebuie să se asigure că taxele de utilizare sunt proporționale și că veniturile realizate din încasarea lor sunt utilizate pentru recuperarea costurilor aferente infrastructurii.

Pachetul lunar de decizii referitoare la acțiuni în constatarea neîndeplinirii obligațiilor de stat membru vizează diverse sectoare și domenii de politică ale UE. Deciziile au scopul de a asigura aplicarea corespunzătoare a legislației UE, în beneficiul cetățenilor și al companiilor.

Principalele decizii luate de Comisia Europeană în februarie includ 34 de avize motivate și 3 sesizări ale Curții de Justiție a Uniunii Europene. De asemenea, Comisia închide 108 de cazuri în care diferendele cu statele membre în cauză au fost soluționate fără a fi necesară continuarea procedurii.