Potrivit meteorologilor, în intervalul 10 ianuarie, ora 22:00 – 11 ianuarie, ora 8:00, în judeţele Constanţa şi Tulcea, va fi în vigoare un Cod portocaliu de viscol şi polei. În perioada menţionată, vântul va sufla cu rafale de 70 – 80 kilometri/oră şi se vor semnala ninsori puternic viscolite, dar şi precipitaţii mixte ce vor depune polei.

De asemenea, în perioada 10 ianuarie, ora 23:00 – 11 ianuarie, ora 15:00, alte şase judeţe din zona Moldovei vor fi sub Cod portocaliu de ninsori şi viscol. Astfel, în noaptea de marţi spre miercuri (10/11 ianuarie) şi în prima parte a zilei de miercuri (11 ianuarie), în judeţele Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Galaţi, Buzău şi Vrancea, temporar viscolul va fi puternic, viteza vântului va atinge 70 – 80 km/h, troienind zăpada şi reducând vizibilitatea sub 50 de metri.

Pe de altă parte, începând din seara zilei de marţi, ora 21:00, şi până miercuri, ora 21:00, va fi în vigoare un Cod galben de fenomene meteo extreme. În intervalul respectiv, aria ninsorilor se va extinde dinspre extremitatea sud-estică şi va cuprinde treptat jumătatea de est a ţării. În cea mai mare parte a Munteniei şi a Moldovei, în zona Carpaţilor de Curbură şi, temporar, în Dobrogea, vor fi ninsori moderate cantitativ, iar vântul va avea intensificări cu viteze de 50 – 60 km/h, viscolind şi spulberând zăpada.

Judeţele avertizate cu Cod galben sunt: Iaşi, Bacău, Vaslui, Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman şi Capitala.

ANM precizează că unele intensificări ale vântului vor fi şi în Oltenia, spulberând trecător zăpada.

Totodată, pe durata zilei de marţi, se menţine avertizarea Cod portocaliu de ger persistent în 37 de judeţe, inclusiv în Bucureşti, respectiv Cod galben în alte cinci judeţe din Crişana şi Banat. În intervalul menţionat, în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova, Transilvania şi Maramureş, gerul se va intensifica, astfel încât minimele vor fi cuprinse, în general, între -29 şi -15 grade, iar maximele între -15 şi -10 grade. În plus, în Crişana şi Banat, vremea va fi geroasă îndeosebi în cursul nopţilor şi al dimineţilor, când valorile termice se vor situa frecvent sub -15 grade.

În funcţie de evoluţia meteorologică, Administraţia Naţională de Meteorologie menţionează că va actualiza avertizările emise. AGERPRES/