Primul episod semnificativ l-a reprezentat decizia Curții Constituționale prin care s-a stabilit că diminuarea temporară a salariilor cu 25% este în conformitate cu legea supremă, în vreme ce diminuarea pensiilor cu 25%, și, pe de altă parte, recalcularea pensiilor magistraților (ca principiu) sunt neconstituționale. Impactul deciziei a fost unul uriaș, obligând guvernul român să regândească strategia de reducere a cheltuielilor care fusese deja aprobată de către FMI. Lăsând la o parte pe cei mulți care au fost fericiți de această soluție și efectele ei, venind de la niște judecători, în marea lor majoritate, pensionari sau viitori pensionari, o asemenea hotărâre se bucură de credibilitatea și aparența de obiectivitate pe care o are orice decizie în care judecătorul, din nefericire, a judecat și propria sa pricină.
Al doilea seism a fost produs de decizia mai recentă prin care Curtea Constituțională a stabilit că angajarea răspunderii Guvernului pe proiectul legii educației este neconstituțională. Impactul a fost unul important nu prin prin prisma efectelor juridice pe care această decizie le-a produs (reluarea procedurii parlamentare normale pentru adoptarea unui proiect de lege), ci datorită faptului că, cel puțin aparent sau declarativ, ar fi putut conduce la ruperea coaliției politice aflate în prezent la guvernare.
În acest context, au existat voci ale unor politicieni celebri, care au afirmat explicit că anumiți judecători ai Curții Constituționale au trădat, întrucât au votat împotriva intereselor partidului care i-a numit, sau că este inacceptabil ca judecătorul X, numit de Președinție, să voteze contra intereselor coaliției. Mai departe, au existat și opinii potrivit cărora Curtea Constituțională a devenit o putere în stat, că înlocuiește Parlamentul, stabilind ce, când și cum poate fi legiferat. De aici și până la propunerea de desființare, modificare substanțială a competențelor sau modului de numire a judecătorilor a mai fost un singur pas.
Nu cred că cineva poate pretinde că activitatea Curții Constituționale este una perfectă: sunt multe opinii avizate care critică, punctual, raționamentele juridice sau motivările anumitor decizii, o anumită inerție care determină Curtea să își schime foarte greu jurisprudența, etc. Dar, cu plusuri și minusuri, Curtea își exercită rolul de garant al supremației Constituției (definit de art. 149 din Constituție). Și dacă ar fi un rău, ceea ce nu este, este un rău necesar, pentru că statul de drept și funcționarea lui nu pot fi concepute în lipsa acestui arbitru între puterile statului și paznic al supremației Constituției. Iar faptul că un judecător votează împotriva intereselor partidului care l-a propus și susținut, este cel mai normal și îmbucurător semn de normalitate și imparțialitate (nu îmi propun sub nicio formă să comentez punctual, din punct de vedere juridic, soluțiile menționate).
În ceea ce privește schimbarea, lucrurile sunt foarte simple. Principalele atribuții ale Curții Constituționale, modalitatea de numire (mai exact, cine o face), durata mandatului judecătorilor, sunt reglementate de Constituție. Așadar, cine vrea schimbări ale acestor aspecte delicate, vrea schimbarea Constituției, cu tot ceea ce presupune ea: o majoritate politică covârșitoare și care nu s-a mai văzut tare demult în Parlament, urmată de referendum. Cu alte cuvinte, într-un interval de câțiva ani, dacă există voința politică, o asemenea schimbare este posibilă, în condițiile în care, urmare a referendumului din 2009, știm că va urma, nu se știe când, revizuirea Constituției (nu cred că nimeni își imaginează o revizuire a Constituției exclusiv în ceea ce privește chestiunea Curții Constituționale).
În altă ordine de idei, la capitolul schimbări (nu neapărat în ceea ce privește chestiunile reglementate de chestiune), întotdeauna este loc de mai bine. Spre exemplu, ce se întâmplă în ipoteza în care, într-o bună zi, se constată că toți judecătorii Curții Constituționale se abțin, sau se află în conflict de interese? Cine și cum soluționează excepția de neconstituționalitate? O modificare a legii ar putea să ofere răspuns acestei întrebări.
Există o problemă care nu are nici soluții juridice, nici de altă natură, cel puțin pe termen scurt. Mentalitatea acelor politicieni care au afirmat răspicat că este inacceptabil ca un judecător să trădeze, votând împotriva intereselor partidului care l-a propus. Aceștia au nevoie de o Curte Constituțională politizată, cu capul plecat, care să nu reprezinte o piedică în calea inițiativelor legislative sau politice. Adică o catastrofă, o situație care pune în pericol chiar democrația, în nici un caz un garant al supremației Constituției, ci eventual un garant al supremației partidului x sau y. Interesant este că un asemenea model teoretic (doamne ferește să existe vreodată în practică) poate satisface temporar interesele celor aflați la putere; imediat ce puterea politică s-ar schimba, primii și cei mai mari nemulțumiți ar fi cei care au beneficiat anterior de acest mecanism. În concluzie, în spatele acestei mentalități se ascunde o fata morgana, un vis ireal, sinucigaș, și, cel mai important, niciodată realizabil în democrație.
Ați văzut “Amintiri din epoca de aur”, al lui Cristian Mungiu? Genial prin acuratețea cu care care recreează epoca comunistă și umorul savuros, filmul grupează mai multe legende urbane din epoca apusă. Una din ele, legenda activistului în inspecție redă povestea politrucului de la centru care, cu o zi înaintea vizitei de lucru, inspectează traseul și insistă ca ordinele să îi fie respectate întocmai. Atunci când află că vizita de lucru își schimbă traseul, urmând a ocoli sătucul anonim pregătit de politruc, ordonă ca toată lumea să se suie în comedia cu lanțuri, pentru a sărbători. Și a ordonat atât de convingător să urce toată lumea, încât nea Florică, cel care manipula agregatul, s-a conformat. Ce a urmat? O noapte întreagă în care tot alaiul s-a învârtit, pentru că nea Florică se îngrijise să umple rezervorul cu benzină, și legenda care spune că de dimineață, când a trecut coloana oficială, caruselul se învârtea.
Credeați că am scăpat? Mentalitatea respectivă este eternă, ubicuă, nemuritoare… 
Cosmin Vasile, avocat asociat în cadrul Zamfirescu Racoți Predoiu