Anunțul a fost făcut la câteva zile după ce Coreea de Nord a lansat o rachetă care a survolat această regiune, conform Agerpres.

"Vom instala un sistem PAC-3 spre amiază" la o bază a Forţelor de autoapărare terestre (numele armatei japoneze) la limita sudică a Hokkaido, a spus Kensaku Mizuseki.

Potrivit autorităţilor locale, guvernul a implementat deja un sistem de apărare antirachetă Patriot Advanced Capability-3 (PAC-3) într-o altă parte a Hokkaido.

În pofida acestor detalii, Mizuseki a refuzat să precizeze unde au fost amplasate alte sisteme PAC-3 în Japonia, din motive de confidenţialitate.

Această înmulţire a mijloacelor de apărare intervine ca urmare a dublării activităţii militare a Coreei de Nord. În mai puţin de o lună, Phenianul a efectuat cel de-al şaselea test nuclear şi a lansat două rachete deasupra teritoriului japonez.

"Scopul final este să stabilim un echilibru de forţe cu Statele Unite şi să ne asigurăm că liderii americani nu mai îndrăznesc să ia în considerare o opţiune militară împotriva Republicii Populare Democrate Coreene" (RPDC /Coreea de Nord/), a declarat sâmbătă liderul nord-coreean Kim Jong-Un, citat de agenţia oficială KCNA.

Premierul nipon Shinzo Abe a declarat, la rândul său, că ţara sa nu va tolera niciodată provocările Coreei de Nord şi a îndemnat comunitatea internaţională să exercite o presiune mai mare la adresa Phenianului.

Consiliul de Securitate a condamnat vineri tirul cu rachetă "extrem de provocator" efectuat în aceeaşi zi deasupra Japoniei de către regimul nord-coreean ca răspuns la sancţiunile recente ale ONU.

 "Aceste acţiuni reprezintă o ameninţare pentru regiune, dar şi pentru toate statele membre ale ONU", a denunţat Consiliul.