Toate serviciile ambasadei îşi vor relua activitatea marţi. 

Memorial Day (Ziua Memorială sau Ziua Eroilor) este o sărbătoare oficială la nivel federal în Statele Unite ale Americii, fiind marcată în ultima zi de luni din mai. Denumită în trecut şi Decoration Day, ea comemorează soldaţii americani care au murit în luptă sau în serviciul militar. A fost introdusă pentru a cinsti soldaţii unionişti ucişi în Războiul American de Secesiune, dar după Primul Război Mondial a fost extinsă, pentru a onora memoria tuturor americanilor care au murit în războaie.