Spuneam mai sus că această structură constituie una dintre noutățile introduse prin Codul civil din 2011, întrucât, până la acea dată, respectivul mecanism juridic nu numai că fusese eliminat din legea anterioară (vechiul Cod civil), ba era interzis și, în mod expres, printr-o lege din anul 1931.

 Așa cum reiese din denumire, la vânzarea cu opțiune de răscumpărare discutăm despre un tip nou de contract de vânzare ce poate fi utilizat, printre altele, drept un mecanism de finanțare flexibil.

 

În ce constă acest contract?

Vânzarea cu opțiune de răscumpărare constă într-o vânzare clasică însoțită de dreptul vânzătorului de a răscumpăra bunul vândut, cu alte cuvinte de a redobândi proprietatea bunului în cauză (fie că discutăm despre un teren, o construcție, un utilaj, un autovehicul etc.).

De exemplu, în cazul unui antreprenor, în urma vânzării cu opțiune de răscumpărare, acesta dobândește suma necesară finanțării activității. În ipoteza în care businessul acestuia evoluează pozitiv și redobândește resursele financiare suficiente, poate recupera bunul vândut, restituind cumpărătorului prețul plătit, cheltuielile aferente contractului și cele de publicitate (în ipoteza în care respectivul contract de vânzare trebuie încheiat în formă autentică, aceste cheltuieli vor fi reprezentate de onorariul notarial și cele de înregistrare în cartea funciară).

 Așadar, discutăm despre o vânzare prin care vânzătorul păstrează dreptul de a redobândi bunul vândut în cazul în care, în intervalul de timp mai jos menționat, va beneficia de resursele financiare necesare. Vânzătorul va avea o opțiune și nu o obligație de răscumpărare. Într-o manieră mai plastică, discutăm despre un contract care conferă vânzătorului un drept de „răzgândire“.

Care este durata maximă?

Perioada va fi stabilită prin contract în urma negocierii părților, însă nu poate depăși cinci ani. Ce se întâmplă în situația în care vânzătorul nu își exercită dreptul de „răzgândire“ în cadrul termenului stabilit prin contract? Într-o asemenea ipoteză, vânzarea devine una clasică, cumpărătorul este, în continuare, pe termen nelimitat proprietarul bunului în cauză, iar vânzătorul își pierde orice opțiune sau drept de a redeveni proprietar.

 Ce bunuri pot constitui obiectul unui asemenea contract? Am început mai sus să oferim doar câteva exemple, precum terenuri, clădiri, mijloace de transport etc., în esență, orice fel de bunuri, de orice natură, care pot fi vândute în mod obișnuit, pot constitui obiectul acestui tip de contract.

 Cum poate fi utilizat, în mod practic, acest tip de contract? Ipotezele în care acest tip de contract se poate folosi pot fi extrem de variate. Să ne imaginăm că un antreprenor /o companie are nevoie de o sumă de bani pentru desfășurarea operațiunilor, deținând un bun (să spunem un teren, o clădire, un utilaj etc.) pe care nu îl utilizează pentru moment, dar de care nu dorește să se despartă definitiv.

În loc să acceseze un credit bancar, compania în cauza poate încheia un contract de vânzare cu opțiune de răscumpărare prin care, pe de o parte, se poate finanța pe moment și, pe de altă parte, poate păstra controlul asupra bunului în cauză, respectiv îl poate răscumpăra dacă va avea nevoie de acesta sau va dobândi resursele financiare necesare.

 

Daniel Moreanu, avocat