"Este o lege care, din punctul meu de vedere, este foarte importantă, atât pentru mediul de afaceri, cât şi pentru sistemul administrativ şi sper ca instituţiile de control din România să înţeleagă, cu această lege, că ele nu sunt parte a unui stat duşman faţă de cetăţeni sau faţă de firme, ci sunt parte a unui stat care vrea să aibă o relaţie corectă cu cetăţenii şi cu companiile din România. Poate vor înţelege că, dacă merg undeva în control, rolul lor nu este să închidă acea firmă, ci să prevenim foarte mult, pentru că 90 şi ceva la sută din cei controlaţi sunt de bună credinţă: unii greşesc, alţii nu înţeleg, dar ideea noastră nu este să închidem firmă după firmă. Sunt una – două instituţii care asta au avut ca obiectiv, în ultimii ani, să închidă firme, cât de mari, să închidă firme româneşti. Noi vrem să scăpăm de acest fenomen, pentru că avem nevoie de un capital românesc dezvoltat şi de un stat care să fie corect faţă de cetăţeni", a precizat Liviu Dragnea, într-o conferinţă de presă. 

El a adăugat că legea prevenţiei este finalizată, la ea adăugându-se şi un capitol referitor la autorităţile locale. 

"Legea prevenţiei este finalizată ca draft. S-a lucrat mult la ea pentru că eu am dorit ca în afară de ce am spus în campania electorală să mai adăugăm un capitol important (…), care să fie valabil şi pentru autorităţile locale, pentru că în campania electorală şi în program ne referim, în mod firesc, la firme, dar am discutat cu mulţi colegi din administraţia locală şi au avut dreptate. Şi aici trebuie să acţioneze legea prevenţiei şi s-au extins domeniile şi la autorităţile locale. Ea este finalizată. Urmează foarte curând, săptămâna viitoare, să ne vedem şi să se şi publice proiectul", a conchis Dragnea. 

SURSA: Agerpres