Atisreal, divizia imobiliară a BNP Paribas, şi CB Richard Ellis vin pe cai mari în România. Ce planuri au după preluarea Eurisko şi Cornerstone şi cine sunt cei care le vor dirija afacerile locale?

Radu Lucianu, managing partner al Eurisko, şi Ioana Momiceanu, managerul Cornerstone Intl., au aproximativ acelaşi istoric profesional, fiind absolvenţi de Politehnică şi intraţi de tineri în industria serviciilor imobiliare. Mai mult, anul acesta, cei doi au reuşit să direcţioneze companiile lor către noi variante de dezvoltare, ambele fiind achiziţionate de jucători puternici de pe piaţa europeană.

Eurisko, lider al firmelor independente de pe piaţa autohtonă a consultanţei imobiliare, a fost preluată, luna trecută, de grupul internaţional de real estate CB Richard Ellis (CBRE), în cadrul unei tranzacţii de aproape 25 de milioane de euro. Mişcarea vine după ce, la sfârşitul anului trecut, CBRE anunţa că a decis să renunţe la România. La vremea respectivă, voci din piaţă explicau exit-ul prin retragerea francizei acordate unei firme autohtone, conduse de Ioana Momiceanu. O afirmaţie total eronată, după cum declară aceasta din urmă, pentru Capital. „Motivul real a fost faptul că CBRE avea, conform contractului, drept de preemţiune pentru cumpărarea firmei noastre la încetarea contractului de franciză. Acesta a fost prelungit trei luni, apoi încă trei luni, dar negocierile au eşuat, şi, ca atare, am rămas pe picioarele noastre, cu o nouă firmă, Cornerstone Intl“, explică Ioana Momiceanu. Iar ofertele de preluare a Cornerstone au apărut încă de atunci, dar, continuă managerul companiei, „a durat ceva timp şi am discutat cu mai multe grupuri interesate să ne achiziţioneze. Până la urmă a fost Atisreal, care nu e o simplă firmă de servicii de real estate, ci divizia imobiliară a unei bănci extrem de puternice, BNP Paribas, una dintre puţinele instituţii financiare europene neafectate de criza subprime“, afirmă Momiceanu. BNP Paribas este deja prezentă în România prin intermediul Cetelem, divizie de credite de consum, care a intrat pe piaţa locală în mai 2005, prin preluarea Credisson International.

De cealaltă parte, compania bucureşteană Eurisko a fost curtată ceva mai mult timp. Încă din 2004, după cum afirmă Radu Lucianu, „mai multe grupuri imobiliare, fonduri de investiţii sau bănci au sondat disponibilitatea companiei de a se vinde“. Cu CBRE, reprezentanţii Eurisko au început discuţiile din octombrie-noiembrie 2007, iar afacerea s-a încheiat rapid.

Ţinte neschimbate pentru anul 2008

„Această tranzacţie nu va modifica obiectivele noastre pentru acest an. Am estimat o cifră de afaceri de 25 de milioane de euro şi vom rămâne fixaţi pe ea. Practic, exceptând raportările lunare, nu se vor schimba prea multe la Eurisko“, afirmă Radu Lucianu. Dar o schimbare tot se va produce. Denumirea firmei va fi CB Richard Ellis Eurisko, pentru o perioadă ce poate varia, dar de minimum un an de zile, după care brandul Eurisko va dispărea de pe frontispiciul noii entităţi.

În ceea ce priveşte tranzacţia dintre Cornestone şi Atisreal, deşi suma nu a fost făcută publică, strategia de dezvoltare este uşor modificată faţă de cea propusă iniţial. „Intenţionăm să ne dezvoltăm prin deschiderea de birouri în oraşele importante din ţară. În ceea ce priveşte cifra de afaceri, dacă anul trecut am avut trei milioane de euro, pentru acest an mizăm pe o creştere de 60%, corespunzând evoluţiei din anii trecuţi“, conchide Ioana Momiceanu.

O piaţă încă imatură

Ambii manageri consideră că mai trebuie să treacă timp până ce piaţa se va maturiza. „Noi ne-am dezvoltat foarte mult şi foarte repede. E bine să ne potolim puţin şi să ne uităm în ce direcţie mergem. Nu poţi să recuperezi fără riscuri un decalaj de zece ani în doar cinci“, crede Radu Lucianu. Practic, viteza de dezvoltare e puţin cam mare şi trebuie urmărită şi o strategie. „Trebuie să fim atenţi la dezvoltarea economică. Real estate-ul românesc a depăşit cu mult viteza de dezvoltare a economiei şi riscă să rămână fără suport real. În plus, piaţa mondială este în criză, iar banii de acolo vin mai greu, sunt dirijaţi cu mare atenţie“, consideră şi Ioana Momiceanu. De aceea, marile fonduri de pensii occidentale sunt încă în expectativă. Randamentele sunt încă prea mari pentru ei şi, ca atare, şi riscurile“, conchide aceasta.

Pe piaţa locală a consultanţei imobiliare sunt prezenţi aproape toţi marii jucători internaţionali, precum Colliers, DTZ Echinox, Jones Lang Lasalle, King Sturge şi Cushman & Wakefield. Printre companiile importante rămase cu acţionariat autohton se află Regatta, Neocasa, RealTime şi Euroest Invest.

O piaţă de 150 de milioane de euro

Acesta este nivelul preconizat pentru anul acesta, în creştere faţă de cele aproximativ 115 milioane de euro consemnate în 2007 şi cele 95 de milioane de euro din 2006. Creşterea medie a cifrei de afaceri pentru marile firme de servicii de consultanţă imobiliară este de circa 45%.

Competiţie acerbă, miză pe masură

Cifra de afaceri a agenţiilor imobiliare şi numărul acestora este în creştere continuă. Conform unor estimări, piaţa serviciilor de real estate urcă anual cu 30%-60%.

Firmă Cifră de afaceri  2006 (mil. euro)
Colliers 11,9
Eurisko 5,76
Eurowestrwst 4,31
DTZ Echinox 2,2
MT&T Property 1,92
Euro Capital 1,8
Immobiliar Group 1,29
Regatta 1,27
Sursă: Ministerul de Finanţe

90-10972-19imobiliare07.jpg