De câteva zile este perfid alimentată o isterie colectivă împotriva comercianţilor. Factorul declanşator este presupusa creştere a preţurilor. Toată tevatura este orchestrată de polticieni, inclusiv de pretinşii „liberali” care tânjesc şi ei la o bucăţică din capitalul de imagine pe care şi-l făureşte guvernul, de consilieri guvernamentali mai mult sau mai puţini celebri şi, nu în ultimul rând, de presă.

Ar fi comic, dacă nu ar fi îngrijorător. Şi nu doar pentru ce se întâmplă azi, ci pentru ceea ce lasă să se întrevadă în viitor.

Populismul a ajuns la cote imense, opinii aiuritoare fiind emise pe voci sobre şi atotştiutoare de te miri cine prin tot spaţiul public. Punctul culminant a fost vizita ceauşistă a ministrului Constantin, pregătită de declaraţii războinice şi ameninţări ale prim ministrului care a lansat o posibilă „supra-taxă” pentru „speculanţi”.

Un proces de intenţie public cu acuzatori versaţi în manipulare acuză comercianţii şi slăvesc buna intenţie a statului care, iată, reduce TVA la alimente „ca să fie bine, ca să fie pâine.”

Sloganurile „speculanţi versus popor sărac”, „companii străine versus români obidiţi” etc sunt atent construite cu tot arsenalul imagistic, stilistic şi semantic al ceauşismului care, din păcate, încă sună familiar şi credibil în urechile unei mase mari de oameni.  Cu atât mai credibil cu cât, nivelul de trai este scăzut, mâncarea consumă circa jumătate din banii unei familii, iar supermarketurile pot fi cu uşurinţă suspectate de jocuri murdare.

Înfierarea economiei de piaţă ( „mai, lăsaţi-mă cu economia de piaţă”, Nini Săpunaru, PNL) şi exacerbarea naţionalismului economic sunt, astfel, bine grefate pe aşteptările publice. Unde vor duce? La mai rău..

De unde a pornit  scandalul? De la promisa scădere a preţurilor datorită TVA. Politicienii, dar şi producătorii au făcut jurăminte publice că mâncarea va fi mai ieftină. Anticipând potenţialul eşec , guvernul caută vinovaţii. De fapt, îi prezumă, nefiind nimic dovedit. Şi nu numai că nu este dovedit – pentru că nişte informaţii aruncate în presă nu pot fi numite dovezi – , dar, culmea ironiei, nici nu există posibilitatea legală de a dovedi şi, cu atât mai puţin, de a controla preţurile. De ce? Iată ce spune Constituţia României la art 35: „Economia României este economie de piaţă, bazată pe libera iniţiativă şi concurenţă”. Singura instituţie cu atribuţii de control în domeniul preţurilor este Consiliul Concurenţei. Dar atribuţiile sale sunt clare: poate sancţiona, după monitorizare temeinică, de durată cartelurile, adică înţelegerile de a forma preţurile între comercianţi.

Acestea fiind spuse, scăderea TVA poate influenţa scăderea preţurilor, dar nu este o consecinţă obligatorie. Impactul taxei în preţ este distribuit între actorii pieţei: producători, comercianţi, clienţi. Fiecare încearcă să câştige, dar nu există un arbitru care să împartă “dreptatea”, în afară de cerere şi ofertă.

Este destul de probabil ca guvernul să ştie că nu are cum să intervină, deşi îşi doreşte cu ardoare. Dacă nu ştie, e grav! Şi ar mai trebui să ştie că nu există o linearitate în evoluţia preţului odată cu scăderea TVA. Sigur mai are câţiva economişti. Taxarea nu este singurul factor, mai sunt cererea şi oferta, puterea de cumpărare şi , desigur, politicile monetare care ţintesc inflaţia. Iar inflaţia este în scădere, fiind negativă la alimente de circa un an, însemnând că preţurile s-au micşorat.

Prin urmare, mizele guvernului sunt, ce supriză, imaginea şi voturile. Vrea să se asigure că n-a scăzut TVA degeaba, că doar nu a luat măsura pentru economie unde, cert, rămân bani mai mulţi care, în loc să fie administraţi dezastruos de stat, ajung la firme sau populaţie care fie investesc mai mult, fie câştigă mai mult, fie consumă mai mult.

Aşadar, efectul TVA lăsat liber în piaţă e greu de controlat şi mai greu de capitalizat politic. Abia acum devine clar că nu există o gândire economică în spatele polticilor de la Palatul Victoria şi că proiectul Codului Fiscal a fost o încropeală. Nu gaura bugetară, care oricum va fi, este pericolul, ci încercarea de a deturna impactul pozitiv al reducerii TVA pentru economie în ansamblu.

Mai grav este că ambusacada împotriva pieţei prefigurează un intervenţionism tot mai agresiv – manifestat, în ultimele luni, şi prin controalele abuzive ale Antifraudei – şi sufocarea treptată a mediului de afaceri în care, mai ales, cei mici sunt victime sigure. Trist este că paternalismul moştenit din comunism şi sărăcia ar putea da sprijin larg acestor politici toxice care vor descuraja iniţiativele şi, până la urmă, riscă să paralizeze economia ca în minunaţii ani 90.