În primul rând, bugetul scade, așa după cum urlă toată presa, pe niște cifre de construcție false. Ca să se arate frumos în fața Fondului Monetar, Guvernul a umflat serios prognoza de venituri, ca în fiecare an, chiar dacă nu a putut să umfle și creșterea economică rămasă prognozată la 1,5%. Într-o economie care crește pâlpâit, Guvernul zice că va încasa la anul cu 15% mai mulți bani decât în acest an, în special din TVA. TVA este o taxă pe consum, deci Guvernul se așteaptă ca la anul românii fericiți să dea buluc prin magazinele care au casă fiscală de marcat și să cheltuie în neștire pentru a ajuta Guvernul să își îndeplinească prognoza. Puțin probabil.
În al doilea rând, haosul domnește și în alegerea priorităților. După ce Japonia imperială a fost bombardată de două bombe nucleare și devastată de război, unul dintre domeniile unde nu s-au alocat mai puțini bani a fost domeniul sanitar. Noi, după 60 de ani, nu am învățat nimic – cheltuielile Ministerului Sănătății scad cu 40%. Mi se va răspunde că majoritatea cheltuielilor se fac prin Casa de Sănătate, nu prin minister. Parțial adevărat, însă ministerul are programele naționale de sănătate și, mai ales, cheia sistemului – programele de prevenție de care nu se mai ocupă nimeni. În schimb, cheltuielile altor autorități cresc într-o veselie. Autoritatea Electorală Perma­nentă a primit un buget cu aproape 50% mai mare. Acolo, trebuie să se implementeze nu știu ce soft de alegeri – evident important, foarte important. E chiar o prioritate națională să fim siguri că softiștii care trebuie sunt puși la treabă din vreme. Tradus în proiecte, lipsa priorităților înseamnă că abandonăm autostrada Transilvania, din care domnul Boc taman a inaugurat, cu surle, trâmbițe și un pahar cu apă pus pe bordul mașinii, 10 km. În schimb, ne apucăm de Coridorul IV, unde suntem momentan doar la stadiul de studii și parastudii, nu la stadiul de turnat asfalt. Mai ne învârtim cu bucurie în jurul marilor orașe, folosind noile centuri ocolitoare și zburăm pe autostradă ca vântul și ca gândul între Turda și Gilău, două localități care sunt noile noduri de infrastructură ale României. Noduri în sensul că problema este cam înnodată. 
În al treilea rând, bugetul actual este pentru unii mumă, și pentru alții ciumă. Sectorul celor care ne ascultă cu urechea (SRI, SPP, MAI) – mai puțin STS, care probabil și-a terminat investițiile în aparatura de ascultat – este din nou privilegiat la salarii, în timp ce Ministerul Educației și Academia Română scad ca buget. A trage cu urechea este evident mai important decât a avea dascăli pentru copii și cultură pentru națiune. Concluzia concluziilor nu poate fi decât una singură: unde nu e cap, vai de picioare!