"În urma unei sesizări înregistrate la cabinetul ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin care se aduce la cunoştinţă existenţa în cadrul unor ferme din domeniul avicol a unor probleme care vizează calitatea produsului ouă consum, din dispoziţia conducerii ministerului, în vederea verificării aspectelor sesizate, au fost constituite echipe mixte de specialişti ai MADR, APIA, ANSVSA, AFIR, precum şi ofiţeri din cadrul IGPR", precizează MADR într-un comunicat.

Un alt obiectiv al echipelor de control constă în verificarea legalităţii acordării subvenţiilor de către APIA pentru măsura care vizează bunăstarea păsărilor, afirmă MADR.

După primele verificări efectuate la ferme de echipele mixte, au fost constatate mai multe deficienţe, constând în nerespectarea normelor cu privire la marcarea ouălor, nerespectarea condiţiilor de depozitare şi ambalare a ouălor, dar şi nerespectarea regimului de evidenţă a acestora.

Ca urmare a acestor constatări, a fost luată măsura confiscării unui număr de 94.0000 de ouă de la o fermă, pentru nerespectarea regimului de marcare a ouălor, precum şi aplicarea unor amenzi contravenţionale în cuantum de 16.500 de lei.

În prezent, verificările sunt în plină desfăşurare la celelalte ferme ale societăţii respective, iar în funcţie de rezultatul acestora controlul va fi extins.

"Produsele verificate din cadrul fermelor în cauză nu pun în pericol sănătatea şi siguranţa consumatorilor, conform datelor furnizate de specialişti", subliniază MADR.