În prezent, un director executiv adjunct în MFP şi în structurile Fiscului primeşte un salariu bun faţă de alte sectoare, adică 72 de milioane de lei vechi pe lună, "are mai mult decât ministrul de finanţe", spune Ialomiţianu.
"Vreau ca oamenii din Finanţe să fie plătiţi bine. Şi nu cred că au motive să nu desfăşoare activitatea în mod corespunzător", explică el de ce şefii din vămi nu ar trebui să cadă pradă tentaţiilor de corupţie.

Cu toate acestea, "sigur, sunt şi persoane care au în sânge ilegalităţile, şi aceste persoane trebuie îndepărtate", declară ministrul finanţelor. Cum se va decide cine trebuie dat afară? "Va fi o comisie de la nivel central care va analiza activitatea fiecărui lucrător din Vamă şi Gardă", explică oficialul. Asta însă numai după ce se va aproba actul normativ care prevede restructurarea ANAF.

Procesul cuprinde "unificarea structurilor ANAF de la nivel central şi local, atât Garda Financiară, cât şi Vama să fie departamente ale ANAF", a precizat şeful Finanţelor. Ulterior, în urma informatizării activităţii instituţiei, tot mai multe ghişee vor rămâne neutilizate, ceea ce va duce la disponibilizarea altor persoane.
Citiți mai multe pe evz.ro