Evenimente Mica publicitate Abonamente
CITEŞTE ŞI

Companii

30 de școli încep anul școlar în Digitaliada

Autor: | | 0 Comentarii

Digitaliada programul de educație digitală ce încurajează folosirea la clasă a metodelor de lucru interactive și a conținutului digital educativ derulat de Fundaţia Orange va cotinua și în anul școlar 2017-2018.

30 de şcoli de la sate intră în noul an şcolar cu laboratoare digitale complet echipate şi cu materiale digitale educative pentru Matematică şi Informatică. 82 de profesori din cele 30 de şcoli au participat la sesiuni de formare şi au acces la aplicaţiile educative instalate pe tablete şi la 124 de proiecte didactice adaptate. 3.400 de elevi din mediul rural au acces permanent la laboratoarele dotate cu 826 tablete, 31 de laptopuri, 28 de videoproiectoare şi ecrane de proiecţie.

Pentru a creşte performanţele şcolare ale elevilor şi pentru a-i pregăti pentru oportunităţile viitorului, Fundaţia Orange a investit în programul Digitaliada de la debut şi până acum 800.000 euro. 

Programul promovează educaţia digitală şi încurajează utilizarea la clasă a metodelor de lucru interactive şi a conţinutului digital educativ, pentru a creşte performanţele şcolare ale elevilor. Programul include platforma Digitaliada.ro şi un proiect dedicat şcolilor din mediul rural. 

Platforma www.digitaliada.ro încurajează crearea şi postarea online de conţinut digital educativ în limba română ce poate fi folosit de elevi sau profesori din toată ţara. La un an de la lansarea platformei aceasta a înregistrat peste 24.000 de utilizatori unici şi peste 100.000 de vizualizări. Platforma conţine 256 materiale digitale educaţionale şi găzduieşte concursul anual de materiale digitale #Digitaliada, ce premiază pasionaţii care dezvoltă conţinut educativ original. 

În proiectul-pilot desfăşurat în anul şcolar 2016-2017, 10 şcoli gimnaziale de la sate au fost sprijinite să adopte metode digitale interactive în predarea materiilor Matematică şi Informatică. Acestea au fost dotate cu un laborator digital (tablete, laptop-uri, videoproiectoare), un set de aplicaţii şi jocuri educative încărcate pe tablete, iar profesorii au beneficiat de sesiuni de formare, planuri de lecţie şi suport tehnic pentru a utiliza resursele digitale la clasă. 

Rezultatele înregistrate după primul an de Digitaliada confirmă faptul că metodele digitale contribuie la o mai bună înţelegere a noţiunilor teoretice şi la o implicare crescută a elevilor la clasă. Cercetarea realizată de experţi în sociologie şi educaţie pe parcursul proiectului-pilot arată că 25% dintre copiii de la clasele VI-VIII din cele 10 şcoli şi-au mărit media la disciplina Matematică cu aproximativ 1 punct faţă de anul anterior. Elevii care au participat la proiect înţeleg şi reţin mai uşor noţiunile predate, se implică mai activ la desfăşurarea orelor, iar încrederea în forţele proprii a crescut. În plus, utilizarea tehnologiei la clasă a îmbunătăţit cooperarea la ore între elevi cu niveluri diferite de performanţă. De asemenea, datorită participării la Digitaliada, profesorii din cele 10 şcoli şi-au însuşit metode alternative de lucru la clasă, au creat o comunitate de profesori digitali şi şi-au îmbunătăţit prestigiul profesional în comunitatea locală şi regională – rezultate care au dus la creşterea încrederii de sine şi la dezvoltare profesională şi personală. Părinţii elevilor participanţi la program au privit cu satisfacţie faptul că Digitaliada le pregăteşte copiii pentru o lume digitală, au înţeles rolul educativ al tabletelor şi şi-au crescut încrederea în calitatea educaţiei primite de copiii lor la şcoală. 

„Copilul este cel care beneficiază de lecţiile în format digital, iar lecţia de matematică a devenit mai puţin abstractă.”, „Diferenţele de raportare la ore sunt uriaşe: vin toţi la oră, înţeleg mai repede elementele şi figurile matematice, se ajută între ei. Tehnologia înlătură orice barieră de comunicare şi îi ajută pe copii să facă faţă lumii actuale.”, „Proiectul a ajutat să descoperim la unii copii nişte abilităţi deosebite, ei au un potenţial extraordinar”, sunt câteva din declaraţiile profesorilor care au participat la Digitaliada anul trecut. 

Pagina 1 din 2
SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.
Capital - Comenteaza
Printeaza

EVZ

DCNews

Stirile Kanal D

Economica.net

Ziare.com

AutoBild

Adevarul

Stirile Tvr.ro

Click

Agrointeligenta

Doctorul Zilei

Animal Zoo

EVZ Monden

Infoactual

Capital - Articole similare

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

FACEBOOK
evz.ro