Aproximativ 25.000 de sindicalişti din Bucureşti afiliaţi la Cartel Alfa s-au aflat în grevă vineri dimineaţa, pentru 15 minute, proteste similare având loc în 42 de filiale sindicale din toată ţara, a declarat Romel Neagu, vicepreşedintele Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Publică Locală.

În timpul protestului de un sfert de oră s-au anunţat a participa aproximativ 500.000 de sindicalişti afiliaţi la confederaţia Cartel Alfa, din toată ţară, protestul fiind un semnal de avertizare transmis Guvernului pentru că nu a aplicat planul de măsuri anticriză stabilit cu partenerii sociali în februarie.

Sindicaliştii au început protestul la ora 9.00 şi s-a încheiat la ora 9.15.

Sindicaliştii sunt nemulţumiţi că planul de măsuri anticriză stabilit cu partenerii sociali în februarie nu a fost aplicat de Guvern, în timp ce „puţinele” măsuri care s-au luat au fost defectuoase.

Greva de vineri se înscrie în programul acţiunilor sindicale stabilit de Cartel Alfa la începutul lunii mai. Acţiunile de protest vor fi urmate, la începutul lunii iulie, de un miting şi de un marş de protest.

Vineri, sindicaliştii din Cartel Alfa Cluj au renunţat la greva de un sfert de oră, pe motiv că ei au protestat săptămâna trecută în faţa Prefecturii Cluj, şi au transmis oficialităţilor revendicările lor.

Preşedintele Cartel Alfa Cluj, Grigore Pop, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX că, în funcţie de răspunsul Guvernului la mişcările naţionale de protest, sindicaliştii clujeni vor relua sau nu acţiunile alături de colegii lor din ţară.

„Noi am pichetat săptămâna trecută Prefectura Cluj şi am expus revendicările, şi am şi fost în grevă de 15 minute în instituţiile şi agenţii economici unde avem membri. În funcţie de răspunsul Guvernului la doleanţele noastre, vom vedea dacă vom organiza, luna viitoare, o grevă de opt ore sau un miting urmat de o grevă”, a spus Pop.

Şi la Galaţi, sindicaliştii au înlocuit greva de un sfert de oră cu un pichet, la care au participat 40 de persoane.

Sindicaliştii gălăţeni nu au participat la greva de 15 minute anunţată la nivel naţional de către reprezentanţii Cartel Alfa, motivând că timpul în care ar fi trebuit organizată greva a fost foarte scurt.

Ei au ales, însă să picheteze sediul Prefecturii Galaţi, la acţiune participând circa 40 de persoane, membri ai sindicatelor afiliate la Cartel Alfa, care cer Guvernului să aplice măsuri reale pentru diminuarea efectelor crizei economice.

SURSA: Mediafax