În urmă cu 25 de ani, pe când în România nu existau nici bursă, nici pieţe funcţionale şi nici internet, se lansa prima revistă economică ce-i învăţa pe români ce înseamnă capitalismul.

Capital a fost deschizător de drumuri în presa de business românească. Totul a pornit de la câțiva elvețieni, care văzând succesul din Cehia a unui concept nou, după modelul publicației CASH din Zurich, au încercat să lanseze reviste în mai multe state est-europene: Polonia, Ungaria, Bulgaria și România. Au reușit în doar câteva luni să scoată pe piață noi titluri. La scurt timp ele au dispărut, cu excepția României, unde de 25 de ani Capital a fost și rămâne unul dintre cele mai puternice branduri a presei economice. Astfel, revista Capital nu doar a fost martorul anilor de tranziție ci a avut un rol esențial în educarea românilor.

A început numărătoarea inversă

Drept dovadă vom publica pe parcursul următoarelor săptămâni sinteza textelor relevante publicate în revista Capital care au avut o contribuție majoră la aşezarea economiei pe baze mai sănătoase: căderea unor bănci care, lăsate să funcţioneze în continuare, ar fi provocat dezastre asemănătoare celor numite Caritas sau FNI, demisia unor miniştri, demascarea unor mega-escrocherii, cazuri de corupţie, de deturnare de fonduri sau de spălare de bani. Vom veni și cu informații din culise, întrucât, săptămânal, vă vom prezenta interviuri cu cei care au contribuit la dezvoltarea brandului Capital. Echipa de acum le mulțumește tuturor celor care și-au adus aportul și au făcut posibilă prezența pe piață săptămână de săptămână a revistei Capital. În egală măsură, meritul este a lor dar și a dumneavostră, cititorii Capital, fără de care nu am fi putut ajunge astăzi aici.