"Preţurile de consum în luna decembrie 2015, comparativ cu luna decembrie 2014, au fost mai mici cu 0,9%, măsurate prin IPC, şi cu 0,7%, măsurate prin IAPC", se arată în comunicatul INS.

La începutul anului, Banca Naţională a României estima o inflaţie de 2,2% la finalul lui 2015, însă prognoza a fost ajustată în jos la fiecare revizuire până la minus 0,7% în noiembrie 2015, pe fondul măsurilor fiscale adoptate în cursul anului de Guvern, în special reducerea TVA la produsele alimentare de la 24% la 9% începând cu 1 iunie.

Este pentru al doilea an consecutiv în care inflaţia la final de an se află sub nivelul minim al intervalului ţintit de Banca Naţională a României, respectiv 1,5%. În 2013, inflaţia anuală a fost de 1,55%, aproape de nivelul minim ţintit de BNR.

Cea mai mare inflaţie anuală a fost înregistrată în România în 1993, când indicatorul a atins 295,5%. Ulterior, în 1994, inflaţia a coborât la 61,7%, în 1995 la 27,8%, dar s-a ''reaprins'' în 1996, când a urcat la 156,9%. Inflaţia anuală a intrat apoi pe un trend descendent, cu uşoare perioade de urcare, iar din anul 2004 s-a menţinut la o singură cifră.

Pentru 2016, BNR estima, în noiembrie 2015, o inflaţie de 1,1%, revizuită în urcare de la 0,7%, cât anunţa banca centrală în luna august a anului trecut. Ţinta de inflaţie a BNR rămâne la 2,5% plus/minus un punct procentual. AGERPRES