PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Eveniment

CRPE recomandă crearea unui fond de creditare dedicat în principal micro-finanţării pentru sprijinirea creditării agriculturii

Autor: Capital.ro | luni, 03 iunie 2013 | 0 Comentarii

Centrul Român de Politici Europene (CRPE) recomandă statului român crearea unui fond de creditare dedicat în principal micro-finanţării, în care împrumuturile să se deruleze atât prin instituţii bancare, cât şi non-bancare, în scopul sprijinirii (micro)creditării agriculturii pe următorul cadru financiar multianual 2014-2020, potrivit raportului 'Soluţii financiare din bani europeni pentru fermierii români. Microcreditare şi garantare'.

De asemenea, CRPE mai recomandă subvenţionarea dobânzii la creditele de co-finanţare a proiectelor implementate din fonduri europene, acordate atât de către bănci, cât şi de instituţii financiare nonbancare (micro-finanţatori) şi acceptarea de către APDRP a scrisorilor de confort emise de IFN-uri pentru fermierii care aplică pentru obţinerea de finanţare nerambursabilă.

Potrivit documentului, este nevoie de acceptarea gajării către IFN-uri a bunurilor cumpărate prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) la APDRP şi declararea ca ajutor de stat a comisionului de garantare prin FGCR a creditelor oferite agricultorilor prin instituţii de microfinanţare pentru a determina scăderea dobânzilor.

Crearea cadrului legislativ adecvat, care să ofere premisele constituirii unor fonduri de stat sau mixte (public-private), cu participarea producătorilor şi a asiguratorilor privaţi, prin care să se atragă banii europeni disponibili pe următoarea perioadă de programare pentru asigurarea culturilor şi sprijinirea formării mutualităţilor în mediul rural (cooperative de credit, CAR-uri etc) sunt alte recomandări ale CRPE.

'De asemenea, instituţiile de microfinanţare ar trebui să devină eligibile pentru a accesa, în parteneriat cu entităţile cărora li se adresează în mod tradiţional, fondurile europene dedicate activităţilor de informare, facilitare comunitară şi incubare de asociaţii agricole, consultanţă pe plan de afacere, întrucât acestea, prin natura activităţii lor şi prezenţa semnificativă în teritoriu cunosc mai îndeaproape nevoile reale şi pot conduce la îndeplinirea viziunii noului PNDR de dezvoltare integrată a agriculturii', se arată în document.

SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul
contului de facebook. DETALII >>

EVZ

Economica.net

Ziare.com

AutoBild

Unica

Adevarul

Click

DZ

Animal Zoo

EVZ Monden

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul
contului de facebook. DETALII >>

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.