Scăderea bursei de la Bucureşti cu aproape un procent, confirmarea dată de comisarul european pentru energie potrivit căreia susţinerea South Stream de către România nu dăunează Nabucco şi lupta companiilor de telefonie mobilă pentru întâietate în reducerea tarifelor de roaming sunt cele mai importante subiecte ale momentului pe site-urile de ştiri din .ro.

Bursa a scăzut marţi cu 0,85%, contrar tendinţei uşor ascendente a marilor burse europene, însă într-o piaţă  în care interesul redus al investitorilor a dus lichiditatea la nivelul minim al ultimelor 2 săptămâni, scrie capital.ro.

Comisarul european pentru energie Andris Piebalgs a afirmat după o întrevedere cu ministrul economiei Adriean Videanu că sprijinul tehnic furnizat de România pentru South Stream nu pune în pericol Nabucco. Piebalgs consideră că este util pentru Europa să existe cât mai multe gazoducte. De asemenea, comisarul încurajează o colaborare între Gazprom si Romgaz, consideră hotnews.ro.

Forţate să reducă de la 1 iulie tarifele pentru serviciile în roaming de noile reglementări ale UE, companiile locale de telefonie mobilă încearcă să transforme această veste proastă pentru industrie într-un avantaj de marketing, miza bataliei dintre Orange, Vodafone şi Cosmote fiind data de la care intră în vigoare taxele mai mici, semnalează zf.ro.

Alte titluri importante din economie

Porsche confirmă negocierile cu statul Qatar (evz.ro)

BNR răspunde băncilor: Nu e nevoie să modificăm normele pentru „Prima Casă” (gandul.info)

Lamborghini şi Ferrari vor să producă hibrizi (wall-street.ro)

UE finanţează reabilitarea terenurilor poluate (adevarul.ro)

Programul „Prima Casă” va ajuta, în prima fază, reluarea vânzărilor pentru apartamentele vechi (tmctv.ro)

Nu rata mâine, la ora 08:00, pe capital.ro, primul BULETIN DE ŞTIRI al zilei.