Politica SUA de relaxare a politicii monetare a fost benefică pentru economia mondială
Preşedintele Rezervei Federale a Statelor Unite (Fed), Ben Bernanke, a apărat politica agresivă a Fed de relaxare a politicii monetare, afirmând că, deşi această politică avea ca obiectiv sprijinirea redresării SUA, ea a ajutat şi alte state, transmite Reuters.
Ben Bernanke a respins însă aceste acuzaţii, într-un discurs rostit la London School of Economics, apreciind că natura integrată a economiei mondiale înseamnă că întreaga lume beneficiază de îmbunătăţirea perspectivei economice a SUA.
'Deoarece creşterea mai solidă a oricărei economii aduce efecte pozitive partenerilor comerciali', aceste politici ajută toate statele lumii, susţine şeful Fed.
În septembrie 2012, Rezerva Federală a SUA (Fed) a lansat un nou program agresiv de stimulare, anunţând că va pompa încă 40 miliarde de dolari în economia SUA în fiecare lună, până va avea loc o redresare susţinută a pieţei muncii. Decizia Fed de a lega achiziţionarea de acţiuni direct de condiţiile economice reprezintă o măsură fără precedent care marchează o extindere semnificativă a eforturilor instituţiei de a reduce rata şomajului în SUA.
Spre deosebire de precedentele achiziţii de obligaţiuni, acum Fed a anunţat că va cumpăra doar obligaţiuni garantate prin ipoteci, sperând ca prin redresarea pieţei imobiliare să ajute economia SUA.
Prin achiziţionarea de obligaţiuni garantate prin ipoteci, Fed speră să reducă ratele ipotecilor, ajutând astfel piaţa imobiliară şi încurajând investitorii să achiziţioneze şi alte active, cum ar fi bonduri corporative, ceea ce va duce la scăderea randamentelor. Aceste reduceri ale costurilor de împrumut ar trebui să stimuleze creditarea şi creşterea economiei americane, susţin oficialii Fed.
Aceştia au anunţat că intenţionează să menţină dobânda de politică monetară aproape de nivelul zero până la mijlocul anului 2015, extinzând astfel perioada anunţată iniţial, la finele lui 2014. Sursa: Agerpres



















































