Raportul demonstrează că în România nu a avut loc o consolidare fiscală şi nici austeritate, în accepţiunea clasică a celor două concepte şi consideră că evaluarea acordului de către FMI ca un succes nu are acoperire.
Singurul obiectiv atins din acordul cu FMI a fost deficitul bugetar, dar şi acela prin creşterea arieratelor guvernului, autorităţilor locale şi companiilor naţionale. Majorarea dramatică a arieratelor, creşterea taxelor,  dublarea datoriei publice, precum şi revizuirea în favoarea administraţiei de la Bucureşti a tuturor ţintelor au făcut creşterea economică –  şi aceea prognozată cu optimism de către FMI- improbabilă (mai jos, tabelul cu ținte arierate (variaţii) guvern şi autorităţi locale în miliarde RON).
Analiştii SAR vor dezbate cu membrii guvernului dacă acordul merită reînnoit sau nu. FMI va trage propria sa concluzie în luna iunie a acestui an.
În tabelul următor sunt prezentate, pentru exemplificare, ţintele iniţiale ale arieratelor guvernului şi autorităţilor locale şi cum au fost ele revizuite în timp.