Următorii patru ani vom trăi în dictatură
Am o veste bună şi una rea pentru perioada de după alegerile parlamentare din 9 decembrie. Vestea bună este că, în ciuda lipsei oricărui program economic coerent, nu va fi haos.
Pentru că există acordul cu FMI, care va veghea la respectarea unor direcţii clare, indiferent cine va fi câştigat. De ce-i mai rău am scăpat. Nu va fi haos, în ciuda faptului că niciunul dintre liderii de partid implicaţi pe scena politică nu pare a avea habar despre cum merge economia şi nici măcar nu-şi doreşte să încerce să înţeleagă. Vestea proastă este însă că un program economic moşit de FMI nu are ca prioritate respectarea intereselor cetăţenilor români, ci pe cele ale investitorilor străini. În fapt, chestiunea este absolut corectă principial. Nu e treaba lui Erik de Vrijer să-i protejeze pe pensionarii români, să le găsească de lucru tinerilor sau să-i oblojească pe bolnavi. Misiunea sa este una singură: să se asigure că banii daţi împrumut românilor vor fi returnaţi la timp şi cu dobânda convenită şi să preîntâmpine orice încercare a autorităţilor de a scăpa de această obligaţie.
Consecinţa dependenţei de instituţiile financiare internaţionale este că nu va fi loc şi de un trai decent pentru populaţie, şi de lux şi huzur pentru clasa conducătoare. Va fi ori una, ori cealaltă, cel puţin în următorul ciclu electoral. Asta înseamnă că noua putere va avea de ales fie obiectivul pe termen scurt, respectiv îmbogăţirea tuturor „susţinătorilor“ propriilor partide, fie aplicarea unor măsuri care să diminueze evaziunea fiscală şi corupţia, pentru a oferi o gură de oxigen mediului de afaceri în pragul falimentului şi populaţiei deja sărăcite şi obosite psihic de numeroşii ani de austeritate. Fireşte, se vor găsi destui isteţi care vor susţine că e posibil să furi împreună cu partidul fără să ţi se urce în cap populaţia, bazându-se pe reacţia anemică a societăţii civile şi pe dezinteresul publicului faţă de chestiunile privind dezvăluirile legate de furt apărute prin presă.
E drept, fiecare partid politic are corupţii ei, oameni importanţi fără de care finanţarea organizaţiei este aproape imposibilă. Iar majoritatea electoratului a înţeles deja că nu există cavaleri pe cai albi care să apară din senin şi să ne conducă dezinteresat pe tărâmurile Arcadiei. De aici şi dezgustul pentru actuala clasă politică. Totuşi, manipularea cu televizorul nu poate să ţină de foame.
Chestiunile de propagandă la care pare că se pricepe cel mai bine patronul Antenelor funcţionează câtă vreme oamenii au ceva în stomac şi încă mai există un om pe care să-l arăţi cu degetul zi de zi ca să „înţeleagă“ tot poporul cine-i vinovat. Treaba asta însă nu va mai funcţiona până la sfârşitul următorului mandat electoral. Îndrăznesc să afirm că un al doilea Băsescu nu se va mai naşte prea curând. Aşa că, dragi cititori, fie că-l iubiţi, fie că-l urâţi, fie că vă lasă rece actualul preşedinte, pregătiţi-vă pentru o nouă etapă în viaţa noastră politică şi economică. Începe adevărata dictatură: cea a banilor! Sau a lipsei lor, după caz.
Claudiu Şerban este director editorial Capital
