Sistemul, denumit Sanya Skypump, poate alimenta cu energie un automobil electric – spre exemplu un Chevy Volt – în doar patru ore. Skypump are o înălţime de numai 4,5 m şi poate fi amplasat practic oriunde, inclusiv în spaţii urbane compacte. Paletele inovatoare ale turbinei eoliene de 4 kilowaţi nu se rotesc orizontal, în stilul elicelor de aeronave, ci se rotesc de-a lungul axei verticale, pe o rază de 1,5 m. Operatorii pot monta o astfel de turbină în doar câteva ore. Turbine Urban Green Energy similare alimentează deja cu energie locuinţe şi felinare de stradă în întreaga lume.
GE şi Urban Green Energy au instalat primul sistem Sanya Skypump lângă Barcelona (Spania), iar până la sfârșitul acestui an sistemele vor mai fi instalate în alte locații din SUA şi Australia, în centre comerciale, universităţi şi alte zone cu trafic intens.
Charles Elazar de la GE Energy a precizat că sistemul face parte din obiectivul GE de a oferi conducătorilor auto, dar şi clienţilor comerciali „o gamă de sisteme flexibile, uşor de folosit prin care să contribuie la transformarea vehiculelor electrice într-o realitate practică, de zi cu zi”.