CITEŞTE ŞI

HR

12,77 mil. lei din bugetul asigurărilor sociale, pentru disponibilizaţii de la CE Oltenia

Autor: |

Ministerul Energiei propune alocarea sumei de 12,77 milioane de lei din bugetul asigurărilor sociale pentru cei 1.000 de salariaţi ai Complexului Energetic Oltenia, care vor fi concediaţi în 2017, potrivit unui proiect de hotărâre de Guvern, postat pe site-ul ministerului.

"Prin prezentul proiect de act normativ se propune aprobarea alocării sumei de 12.774 mii lei din bugetul asigurărilor pentru şomaj pentru anul 2017 ce se va aloca pentru plata venitului lunar de completare pentru un număr de 1.000 de persoane disponibilizate în anul 2017 din cadrul Societăţii Complexul Energetic Oltenia", potrivit notei de fundamentare. 

Pentru anul 2018, suma necesară va fi de 28,6 milioane de lei, pentru 2019 - 20,5 milioane de lei, iar pentru 2020 - 4,7 milioane de lei. 

Complexul Energetic Oltenia (CEO) vrea să disponibilizeze în total 1.740 de angajaţi în perioada 2017 - 2018, din care 1.000 de angajaţi în acest an, jumătate faţă de planurile iniţiale, se arată în revizia a doua a Planului de restructurare, reorganizare şi eficientizare. 

"Prin planul de restructurare, reorganizare şi eficientizare (revizia 1) aprobat de acţionari în decembrie 2016, s-a propus disponibilizarea a 802 salariaţi comparativ cu planul iniţial unde fuseseră propuşi spre disponibilizare 2.000 de salariaţi. Acest plan revizuit (revizia 1) a fost pus în consonanţă cu bugetul de venituri şi cheltuieli ce trebuia să fie rectificat, însă rectificarea BVC nu a fost aprobată prin Hotărâre de Guvern şi, prin urmare, societatea nu are acoperite în fondul de salarii sumele necesare pentru plata celor 1.200 de persoane nedisponibilizate. Sub acest aspect, un plan revizuit şi actualizat este solicitat de ministerele avizatoare la momentul în care se va depune proiectul de buget pentru anul 2017", se arată în document. 

La dimensionarea planului, compania a ţinut cont şi de faptul că, în perioada decembrie 2016 - ianuarie 2017, Sistemul Energetic Naţional (SEN) a demonstrat că este dependent de disponibilitatea blocurilor energetice ale CE Oltenia pe fondul lipsei de apă şi vânt. 

De asemenea, asigurarea combustibilului necesar pentru cele 11 blocuri energetice disponibile a fost imposibilă, deoarece nu au fost emise hotărârile de guvern pentru exproprierea pe cauză de utilitate publică a proprietăţilor din coridoarele Jilţ şi Roşia, prin urmare sunt necesare lucrări tehnologice care impun o forţă de muncă însemnată. 

În plus, fiabilitatea şi operarea blocurilor energetice datorită proceselor de disponibilizare anterioare a scăzut sau a devenit deficitară prin plecarea de personal cu expertiză în domeniu. 

"Datorită acestor motive, prin acest plan se propune disponibilizarea a 1.000 de salariaţi faţă de 2.000 cât erau în planul anterior aprobat pentru anul 2017", menţionează documentul citat. 

De asemenea, pentru anul viitor se prevede disponibilizarea a 740 de angajaţi. 

Planul iniţial de eficientizare a Complexului Energetic Oltenia, realizat anul trecut, prevedea disponibilizarea a 5.000 de salariaţi până în 2020, prin plecare voluntară sau pensionare. Pentru 2016 era prevăzută plecarea a circa 2.000 de angajaţi. 

La 31 decembrie 2016, compania avea 14.332 de salariaţi. 

"Este iraţional ca CE Oltenia să disponibilizeze personal şi implicit să închidă capacităţi de producţie, în condiţiile în care grupurile energetice ale companiei sunt conforme cu legislaţia de mediu, iar alte companii nu respectă aceste prevederi. Nu este normal ca un producător de energie al cărui cost de producţie este mai mare decât al CE Oltenia să fie lăsat să funcţioneze reducând şi profitul şi consumând un combustibil foarte valoros şi ale căror rezerve sunt spre epuizare (gaz), iar CE Oltenia să-şi disponibilizeze salariaţii în condiţiile în care costul de producţie al companiei este mult mai mic decât al acelui producător", mai spun reprezentanţii CEO. 

Totodată, planul prevede investiţii totale de 2,7 miliarde de lei în perioada 2017-2020, din care 655 milioane de lei în acest an. 

AGERPRES

Pagina 1 din 1
SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.
Capital - Comenteaza
Printeaza

EVZ

DCNews

Economica.net

Ziare.com

AutoBild

Unica

Adevarul

Click

Agrointeligenta

DZ

Animal Zoo

EVZ Monden

Capital - Articole similare

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

FACEBOOK
evz.ro