Eşecul unei investiţii importante în energia verde cauzat de hoţii de fier, la Cluj, reînfiinţarea cooperativei “Munca în zadar”, la Braşov, precum şi descoperirea, din păcate prea târziu, adică după ce au fost comise, a unor infracţiuni “de sezon”, respectiv câteva ţepe trase clienţilor de unele agenţii de turism, la Constanţa sunt principalele ştiri economice ale orei de pe site-urile regionale.

CLUJ: Studiul de cercetare al companiei ATS Energy din Cluj privind amplasarea unor turbine eoliene în judeţele Cluj şi Alba este dat peste cap din cauza hoţilor de fier. Furturile repetate ale componentelor turbinelor eoliene aduc firma în postura pierderii unei finanţări de aproape 15 milioane de euro din partea Fondului de Mediu, dezvăluie ziuadecj.ro

BRAŞOV: De câteva zile, traficul la ieşirea din Braşov spre Stupini este greoi. Maşinile şi camioanele intră „cu răbdare” în sensul giratoriu ce face legătura cu şoseaua de centură a Braşovului – Stupini – Sânpetru. Muncitorii au reluat lucrările de reparaţii la nicio lună de la darea în folosinţă a acestei bretele rutiere. Covorul asfaltic care începuse să se „faianţeze” la două zile de la inaugurare a fost decopertat, astfel că pe o porţiune scurtă de drum se circulă pe un singur sens, relatează bzb.ro

CONSTANŢA: Criza a înmulţit numărul cazurilor de fraudă şi „ţepe” trase românilor, în sectorul serviciilor de turism. Este şi cazul agenţiei „Romina Travel” din Constanţa, care a fost închisă de luni, pentru numeroasele acuzaţii de eliberare a unor vouchere fără acoperire, atât din partea clienţilor, cât şi din partea Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism din România, scrie cugetliber.ro

Alte ştiri importante din business-ul local şi regional

CRAIOVA: Electroputere – coadă la disponibilizări (gds.ro)

SUCEAVA: Rectificare bugetară pentru refacerea unui drum (evenimentul.ro)

IAŞI: Criza a ajuns şi la „Socola” (evenimentul.ro)

TIMIŞ: Autostrada Vestului îşi etalează primii opt kilometri (renasterea.ro)

Nu rata astazi, la ora 12:00, pe capital.ro, primul BULETIN DE ŞTIRI economice online al zilei.